Spaimă

O umbră albastră de munte, terminându-se-n cer,
Privirile captive ce vor să se scufunde în nesfârşitul eter;
E-un dor de plecare sau, poate, e-o spaimă ce-ndeamnă la fugă;
Să laşi totul în urmă şi-ajuns pe culme, să fii ca o rugă,
Să cauţi nimicul sau să cuprinzi tot ce trăieşte,
Să fii ca un abur subţire, să simţi cum durerea te creşte,
Să ajungi aripă numai, sau să fii numai zbor;
E-o spaimă ce-ndeamnă la fugă sau, poate, de plecare e-un dor.
(2001)