Din neguri

N-ai să te-ntorci,
Nici o privire în urmă, nicicând,
Nici un cuvânt.

Arareori
Îi dăruieşti
Un gând.

Iscată din uitare,
Imaginea se ţese
Pierdută-n neguri dese,
Sub zile adunate
Ca rânduri negre dintr-o carte,
Ca ziduri grele de cetate.

Zăreşti un ochi ce râde şi altu-nlăcrimat,
Iar fruntea ce-i veghează amar s-a încruntat.
Dar iată că pe buze apare un surâs.
E cald… şi trist… şi obosit… şi stins.

Urâtă amintire! Şi-atunci stârneşti un vânt
Ce lung i-aduce părul pe chipul cel plăpând.
S-a estompat, din nou, sfioasa arătare
Ascunsă printre vremuri, sub neguri de uitare.
(1999)