Două tablouri

De dimineaţă o ceaţă lăptoasă se rostogolea vălătuci,
N-ai fi crezut că putea să mai fie senin de atunci,
Dar uite că s-a întâmplat minunea şi ceaţa s-a făcut nor
De vată curată, uşoară şi moale, cusută cu zbor,
Iar norul alene acum se plimbă pe sus, prin senin,
Îmbătat cu lumină mai tare decât ar fi fost de la vin.

Prin goluri se cern fire lungi de lucire ţesută,
Întinse spre vale, spre deal. Admiraţie mută
Când natura pictează ce mintea nu poate să creadă.
Când pe ochi, de cât au privit, îi doare să vadă
Aştern pe hârtie şi vorbele mi-s seci şi puţine,
Aş vrea să le pun să picteze cu tuşe gingaşe şi fine.

Tot nor era şi acela, în urmă cu câteva zile,
Negru ca smoala, vopsind în culorea lui file
De timp şi căscând guri imense, deschise de spaimă,
Pâlnii prin care se scurge potop, se scurge şi teamă,
Se aprinde prin ele fulger cu flama albastră şi rece
Şi tunet izbeşte în munte şi zgâlţie valea când trece.

În două tablouri, un loc e scăldat în lumină
Natura cu drag îl cuprinde în pacea-i senină;
Întunericul cade, îneacă cu nor cenuşiu într-un ton
Şi spală păcate cu ploi hohotind monoton;
E o vale a aceluiaşi suflet în două tablouri,
Sunt feţele vremii ce-şi lasă nestinse ecouri.
(2012)

Psi ne-a dăruit o duzină tocmai potrivită pentru pictură.