Mi-au încărunţit cireşii,
Au albit de tot,
O fac vajnici pe vitejii,
Da-s bătrâni de nu mai pot.
Scorburoşi, cu creanga groasă
Şi înalţi până-n tărie,
Şi-au pus trenă de mireasă
Prinsă cu boboci pe ie.
Când e soare luminează
Floarea lor ca înc-un astru
Şi te-aştepţi să crească rază
De petale spre albastru.
Dacă plouă tot lucesc
Mai sfioase, nu prea tare,
Şi suav îşi limpezesc
Flacăra de lumânare.
Peste înc-o zi şi-or ninge
Puritatea toată-n iarbă
Şi coroanele s-or stinge,
Dar va fi pajiştea albă.
(2012)
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
Superb, Carmen!
RăspundețiȘtergereÎmi place foarte mult cum scrii, fiecare vizită e o plăcere.
O zi bună!
Mulţumesc, Rebeca :) Sper să-ţi dau prilej de vizită în continuare.
RăspundețiȘtergere