sâmbătă, 21 aprilie 2012

Când ai să înţelegi?

Când ai să înţelegi că nu se poate
Singur s-ajungi aşa departe,
Fără toiag şi cu pingele
Roase de cât ai mers pe ele?

Ai să te sprijini şi de-o umbră,
Şi-aceea pusă într-o dungă,
Ai să-ţi prăjeşti călcâie pe asfalt
Şi orice dâmb îţi va părea înalt.

Oricât te-ai crede de puternic, uneori,
Tot s-ar putea să-ţi trebuiască nişte sfori
De care să te-agăţi în disperare
În loc să vezi ce adâncime are

Prăpastia căscată între tine
Şi restul lumii-n care e şi rău şi bine.
Când ai să înţelegi că nu se poate
Să taci mereu şi despre toţi şi toate?
(2012)

4 comentarii :

  1. Mare dreptate ai Carmen! Singuri nu am ajunge prea departe...

    RăspundețiȘtergere
  2. şi când cuvântul este scut şi nu armă?- mă întreb eu...
    frumoasă scrierea ta, plină de forţă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasă şi profundă poezia. Ce rost are să mergi de unul singur când drumul nu înseamnă o deplasare în spaţiu ci în suflet?

    RăspundețiȘtergere