sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Din sare şi din mare

Am plecat din mine, bucată cu bucată,
Mi-am rătăcit aiurea suflarea tremurată,
Şi fâlfâiri de inimă sau fâlfâiri de-aripă,
Pe toate le-am pierdut în nu ştiu care clipă.

În colţul de alee pe unde trec mereu
Mi s-a lipit o urmă de pas şi-atârnă greu.
Un şchiopătat uşor, aproape nevăzut
De-atunci mă însoţeşte trăgându-mă spre lut.

Dar cel mai mult am scuturat din mine
Când m-am întors din valuri în apele mai line
Şi am lăsat câte-o iubire în barca de salvare.
A înghiţit-o marea şi-a preschimbat-o-n sare;

În sare pentru lacrimi sau pentru pus pe rană
Când rupte şi pierdute-s în rătăcire vană
Bucăţile de suflet unde păstram fiori
Pe care înainte-i credeam nemuritori.

Chiar dacă fără chibzuinţă m-am risipit în vreme,
Furtuni neobosite ştiu încă să mă cheme
Şi nu mi-au sfâşiat de tot nici barca de salvare
În care mă adun din sare şi din mare.
(2012)

Un comentariu :