Am plecat din mine, bucată cu bucată,
Mi-am rătăcit aiurea suflarea tremurată,
Şi fâlfâiri de inimă sau fâlfâiri de-aripă,
Pe toate le-am pierdut în nu ştiu care clipă.
În colţul de alee pe unde trec mereu
Mi s-a lipit o urmă de pas şi-atârnă greu.
Un şchiopătat uşor, aproape nevăzut
De-atunci mă însoţeşte trăgându-mă spre lut.
Dar cel mai mult am scuturat din mine
Când m-am întors din valuri în apele mai line
Şi am lăsat câte-o iubire în barca de salvare.
A înghiţit-o marea şi-a preschimbat-o-n sare;
În sare pentru lacrimi sau pentru pus pe rană
Când rupte şi pierdute-s în rătăcire vană
Bucăţile de suflet unde păstram fiori
Pe care înainte-i credeam nemuritori.
Chiar dacă fără chibzuinţă m-am risipit în vreme,
Furtuni neobosite ştiu încă să mă cheme
Şi nu mi-au sfâşiat de tot nici barca de salvare
În care mă adun din sare şi din mare.
(2012)
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
mezmerizing :)
RăspundețiȘtergere