Şi o abia ghicită încruntare
Când îi spuneam sau nu că mi s-a dat
Ori trupului, ori inimii cuvântul doare.
Mi-aduc aminte braţe delicate
În care nu era putere să sucească
Lumea pe dos, dar pentru care "nu se poate"
Nu exista în ordinea firească.
Mi-aduc aminte de un cântec mut
Ce legănându-mi somnul şi trezia
M-a tot păzit de cele de care m-am temut,
Discret şi-atent, toată copilăria.
Mi-aduc aminte de singurul meu sculptor
Fără unelte dure, numai cu iubire,
Cioplind la mine, amprentele cu dor
Mi le-a lăsat nepreţuită moştenire.
(2012)
frumos...
RăspundețiȘtergeremama,
cate putin murim oricum
chiar de la inceput de drum
si mai tarziu mereu oricand
in gand, dar si-n realitate,
amuzamentul costa mult
si e fatalitate in tumult
de zile lungi si nopti ne-numarate
doar un gand…