Mestecenii subţiri şi drepţi

Mestecenii subţiri şi drepţi, coloane de lumină,
Cu frunzele neliniştite că le-a găsit vreo vină
O adiere rătăcită, atâta de uşoară
Că, poate, nimeni n-a simţit-o 'nainte să dispară
Şoptesc cu freamăt despre-o vreme când în bătaia lunii
Au dănţuit prinţi şi prinţese în horă, ca nebunii,
S-au învârtit ameţitor din ce în ce mai iute
Şi-au tropotit răsunător cadenţe neştiute
Trezind din somnul lor adânc demult uitate umbre,
Le clocotea venin prin vine şi-n inimile sumbre
Că din coşmarul lor au fost aduse prea abrupt;
S-au prins în horă lângă prinţi, dar cântecul s-a rupt
Şi vaiete din voci creşteau şi se stingeau apoi
În trosnete cutremurate şi freamăte de foi.

Mestecenii subţiri şi drepţi, înlănţuiţi în horă,
Tot numără prin anotimpuri secundă după oră
Şi le măsoară cu nelinişti, cu ploile de frunze,
Şi cu zăpezi, şi iarbă crudă, şi zbor de buburuze.
Prinţi şi prinţese în păduri cu zvelte siluete,
Cu adieri plutind a verde prin delicate plete,
Coloane albe de lumină întinse către cer
Îşi tremură şoptit povestea în foşnet efemer.
(2012)