sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Treceri

Asfinţit

Pânzele albe sfâşiate de vânt,
pe apa albastră de sus se deşiră,
desen nesfârşit ascultând de-un descânt,
străvezie pictură ce de mult nu mai miră.

Purtate pe raze strălucind dinspre soare,
spre seară se sting cenuşiu în orbire,
când apa se tulbură-n verde şi are
tiv destrămat în gălbui, irosire...

... în dulcele zării aprins înainte
de moartea luminii repetată ades,
trandafiriu ca scânteia şi-aproape fierbinte
când fiorii-nserării prin oase se ţes.

Roşiatice dâre, limbi de foc se preling
din jarul lăsat de soare-n cădere.
Pânzele rupte de ele se-ating
şi ard violet, fără scrum, fără vrere.

Când toate au ars jarul nu-i gata încă,
ruginiu mai răsuflă din flacăra-i dusă,
se scufundă în sine, amintire adâncă
a luminii învinse, de-ntuneric străpunsă.

În urmă rămâne ca după oricare
incendiu veridic, înnegrit şi obscur,
din care-a pierit firul viu de culoare,
peisaj scris cu umbre destrămând din contur.

Şi când ceru-i ca smoala şi iarăşi e noapte,
când nimicul se face stăpân în privire,
printre pânzele negre o lucire în şoapte
seceră bezna cu argint tras în fire.


Răsărit

Printre pânzele negre o lucire în şoapte
seceră bezna cu argint tras în fire,
când ceru-i ca smoala în sfârşitul noapte,
când nimicul e încă stăpân în privire.

Peisaj scris cu umbre, înnegrit şi obscur
rămâne în urmă, spulberat de oricare
incendiu veridic destrămând din contur
în care se naşte firul viu de culoare.

Când toate se-aprind noaptea nu-i gata încă,
ruginiu mai răsuflă din umbra-i apusă,
se scufundă în sine, bezna adâncă,
amintire învinsă, de lumină străpunsă.

Roşiatice dâre, limbi de foc se preling
din jarul iscat de soare-n urcare.
Pânzele rupte de ele se-ating
şi ard violet, fără scrum, cu mirare.

În dulcele zării aprins înainte
de ivirea luminii repetată ades,
trandafiriu ca scânteia şi-aproape fierbinte
când fiori se deşiră ca un palid eres,

se dizolvă, dispar cenuşiu şi orbire,
se tubură-n verde apa cerului şi-are
tiv destrămat în gălbui, irosire
înecată în raze strălucind dinspre soare.

Străvezie pictură ce de mult nu mai miră,
desen nesfârşit ascultând de-un descânt,
pe apa albastră de sus se deşiră,
pânzele albe sfâşiate de vânt.
(2013)

Pictează tablouri cu duzina culorii,
apoi se adună la club autorii...

18 comentarii :

  1. culori se sting,
    culori se frâng
    dinspre amurg spre răsărit
    şi pe pervaz, eu torc albit
    un gând.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu îţi ascult torsul şi-aştept,
      culorile în zori deştept...
      ştiu că nu eu le isc pe geană
      dar dacă mint un pic, din toană,
      mi-o fi iertare de-astă dată,
      că nu e nimeni să mă vadă. :)

      Ștergere
  2. Minunat ai imbinat culori, cuvinte, rime, rasarit si apus.

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. mulţumesc! :)
      doar un singur cuvânt? sper că e de bine... :))

      Ștergere
  4. Superb!!!
    Nu ştiu ce altceva să spun!

    RăspundețiȘtergere
  5. Versuri și culori. Perfect pentru o seară de sâmbătă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am putut contribui la o seară perfectă! :)

      Ștergere
  6. Ca prinşi în răsărit şi în apus, în formă nouă
    Ne zbatem unda zilei s-o colorăm din rouă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O colorăm şi o spălăm, mereu nemulţumiţi,
      când între răsărit şi-apus suntem înghesuiţi.

      Ștergere
  7. Și asfințitul și răsăritul au fost deosebite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, Lili! :)
      Azi dimineaţă, pe drum spre serviciu (fac naveta la 45 km) am admirat încă un răsărit ca cel din poezie! :)

      Ștergere
  8. .in apusuri mă pierd rătăcind prin cuvinte
    răsărituri nu prind, cred că nu-s prea cuminte
    între ele e o lume ce se mişcă a visare
    colorate de mâna Creatorului Mare .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nici eu nu prind răsăritul decât iarna, pe drum spre serviciu... nevoia e de vină, nu cuminţenia, că dacă aş avea de ales, nu m-aş ridica din pat pâna la prânz! :))

      Ștergere