şi-acum aş pune lanţ o seamă de petale, o seamă de lumini.
Aceeaşi oameni au şi nori, şi spini
şi când mă zgârii doare,
când mă umbresc îmi trece orice dor,
ba, uneori, cu greu opresc tăcut izvor
de lacrimi sau zgomotul cascadei de mânie.
Atunci aş vrea să nu-mi mai fie
ori eu să nu le fiu pe-aproape,
dar când privesc lucid şi înapoi de pleoape
şi mă întreb de-mi place ce găsesc,
mă înţeleg, mă iert şi-mi spun c-aşa-i firesc.
De ce-aş avea atunci altă măsură
pentru ce-i dincolo de pleoapă, la o uitătură?
(2013)
Îmi plac oamenii care visează,
care îşi trec visarea prin condei,
care cu inima şi mintea trează
se bucură de frumuseţea ei
şi-o dau în dar: izvor, cascadă
ce se prăvale-n sus în loc să cadă...
Câţiva din cei care-mi sunt dragi,
fac din tabelul psicului sălaş de magi.
da, oamenii au si nori si spini, si miere si venin, iar viata-i si extaz si chin... :-)
RăspundețiȘtergereÎntre extaz şi chin e-un curcubeu întreg
Ștergereşi pete cenuşii prin vrâste se aleg.
Extazu-i trecător prea repede, prea rar.
Chinul adevărat, cel fără de hotar
şi el ni se întâmplă cu oarece măsură...
Restul de curcubeu e cel care ne fură
timpul cel preţios, la fel cu nori şi spini
printre petale roz scăldate în lumini.
La trandafiri, și spini găsim,
RăspundețiȘtergereIar dacă nu îi ocolim,
Ne vom răni și-o să jelim!
În rană prea adânc de intră spinul
Ștergereîl rupem - răzbunare din prea-plinul
durerii şi-al amărăciunii, dar şi apărare...
O fi greşit să pedepsim noi, oare?
Pedeapsa cea mare e chiar în iertare,
ȘtergereCe-alină durerea și rana cea mare
Și vindecă rana, în suflet de-ar fi.
Atunci răzbunarea din noi va pieri.
Sunt oameni ce nu preţuiesc iertarea
Ștergereori n-o observă, ori o folosesc la şters pantofii.
Dar nu ni-i bună nici atuncea răzbunarea,
căci ne întunecă şi sufletul, şi ochii...
Pedeapsa lor să fie că ne pierd
din dar, din dor, din zâmbet, din dezmierd.
oamenii sunt buni şi răi
RăspundețiȘtergereun tot
pentru că pot
De-aceea mă întreb de-mi plac
Ștergereşi-i greu să îmi răspund şi tac,
şi-apoi, într-un avânt de bunătate,
dau răul tot deoparte, de o parte....
De partea cealaltă mi se stârneşte frică
de tot ce poate conştiinţa mică...
Să-ţi placă omul şi când e o floare
RăspundețiȘtergereşi când e buruiană, asta e-ncercare...
O trecem ori n-o trecem, oare?
Dovadă de înţelepciune e să-l luăm cum e
Ștergerepe omul rătăcit prin lume
şi chiar de nu ne place, şi chiar dacă ne e
urât şi ca făptură, şi ca nume
să-i căutăm sămânţa de bine din miezul cel ascuns
şi să pricepem răul de unde l-a pătruns.
De i-om întinde mâna şi are s-o primească
va fi o întâmplare senină şi firească.
De ne-o răni probabil că-i mai bine
să-l ocolim, nu să călcăm pe mărăcine...
implacabil, indisociabil, inerent si voalat, se cade a rosti chiar raspicat ca da, altfel cum?
RăspundețiȘtergere:)
Eu spun că nu! Măsura-i una
Ștergeretotdeauna,
oriunde se îndreaptă uitătura.
Altfel ar fi nedrept şi-ar fi stăpână ura.
:)