Tu înclini către mâine, eu mai mult către ieri.
Un tren ne desparte, privim prin ferestre
în ochii luminii cuminţi şi terestre
ce vag stă aprinsă în vagoane pustii...
De dincolo de tren tu mai eşti ori mai vii?
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând,
parcă numai trăind, parcă prea rar visând,
trecători fără nume în mulţimea la fel.
Te-am zărit oare-n treacăt sau doar mă înşel?
Cineva îşi pusese într-un colţ trepied.
Măsura prin lentile sentimentele, cred.
Aşa te-am găsit pe-un carton fără viaţă
pe ultima treaptă denumită speranţă.
Dar tremurul inimii n-a ieşit pe hârtie,
trepidaţii, cutremur... amintirea e vie.
Mulţimea foia împinsă de grabă,
fotografu-şi vedea înainte de treabă.
Numai el era treaz, numai el ne zărea.
Ignoram realitatea, apăsarea ei grea.
Trecătorii, nici ei n-aveau ochi pentru noi,
nu priveau înainte, nu priveau înapoi,
ci numai în ei. Către ce? Ei ştiau...
Eu încă mă mir că nu se ciocneau.
Nici noi n-am putut să ne-atingem vreun pic,
eu purtam pardesiu peste frig şi nimic,
tu în trening ţineai ascunsă o fugă...
Nu te-ar fi prins într-un loc nicio rugă.
Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu mă strigi dinspre mâine, eu te caut în ieri.
Un tren ne desparte în vagoane pustii,
eu plec către sud, tu demult nu mai vii...
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând.
Am uitat să trăim sau trăim doar în gând,
trecători fără nume, trecători printr-o noapte
ce ne-a fost plină ochi de lumini şi de şoapte...
(2013)
Pe treptele zilei luminate şi vii
cuvintele nu-s niciodată pustii,
iar tremurul inimii se dizolvă în ele
şi-aduc, ziua mare, cerul plin ochi de stele.
Fiecare s-a prins cu un nume la psi în tabel
şi-i distanţă de-un clic ca s-ajungem la el.
Ce pot să spun, mai mult decât că mi-a plăcut, m-a încântat? :)
RăspundețiȘtergereMă bucur mult de tot! Şi tot serios. :)
ȘtergereFrumoasă poeză :-)
RăspundețiȘtergereŞi frumos nou design al blogului! :-P
Mulţumesc mult, Ioana! :)
Ștergerefrumos si delicat cum curge toata imaginea asta lirica :)
RăspundețiȘtergereMă bucur că ai văzut imaginea... pentru eu chiar că am vrut să desenez. Mulţumesc! :)
ȘtergereÎn stânga şi-n dreapta sunt mâinile noastre
RăspundețiȘtergereLe-ntindem în aer, aripi măiastre,
Şi-nchidem ochii şi-aşa-nainte,
nu mai e-n a lor faţă aminte.
Şi nici în spate nu ne mai e
Umbra ce minte c-atât ne e!
Vieţi călătoare în ochi de soare
uităm că-n stânga, uităm că-n dreapta,
câte un înger ne ţine soarta.
Privind înăuntru, când nici umbra n-atinge
Ștergerepe cel de alături, atunci nu se stinge
şi zborul măiastru, şi îngeri, şi soartă?
Suntem uituci închişi într-o grijă nedreaptă,
în stânga şi-n dreapta sunt mâinile noastre.
Mângâierile lor sunt dulci şi măiastre
când desenăm adevăruri cu degete moi
şi umbra lor blândă n-o luăm înapoi...
Umbra aceea din spate ce minte
n-am întâlnit-o ori n-am luat aminte.
Mie îmi e gând frumos către tine
când gândul tău bun ajunge la mine.
Poză uitată-ntr-un vechi aparat
RăspundețiȘtergereDe bătrân fotograf "la minut", într-un parc.
Viața se schimbă, difuz, in poveste
De oameni și vieți.
Când galbenă-i poza povestea-i la fel,
Ștergereaproape uitată de ea şi de el...
Fotograful s-a dus, aparatul stricat,
plin de praf a rămas în muzeu unicat.
Din vieţile lor doar o fotografie
alb-negru, măruntă se întâmplă să fie
şi ea unicat printre alte hârtii
într-un scrin vechi şi ros de secundele mii...
Când scrinul îl deschizi și vezi galbena poză,
ȘtergereTe întorci iar cu gândul spre vremuri ce-au fost,
Recitând alte versuri, scrise-n grabă pe-o roză
Și simțind iar parfumuri vetust.
Mi-e greu sa spun ceva despre poezia ta. Este perfecta!
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Simona... chiar dacă nu cred în perfecţiune. :)
ȘtergereSensibile versuri dar cu multa forta de ilustrare a miscarii imaginare.Parca vad aievea peronul de gara in care nebagate in seama, se intretaie doua singuratati.
RăspundețiȘtergere"Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu mă strigi dinspre mâine, eu te caut în ieri.
Un tren ne desparte în vagoane pustii,
eu plec către sud, tu demult nu mai vii..."
Pe trepte de noapte stau şi citesc
Şi gânduri alene prin minte îmi trec
Când paşii îţi caut spre margini de zi
Mã rog cãtre stele şi-aştept sã revii.
Câte trenuri au fost şi câte plecări,
Ștergerepromisiuni, despărţiri şi apoi aşteptări!
Dintre ele sunt unele care nu mai au rost,
uitarea le-a şters ca şi cum n-ar fi fost.
Fotograful le-a prins şi le-a pus în album
ca pe-o urmă de gând, ca pe-un scrum fără fum.
Mulţumesc mult, Roxana! :)
Eu am decretat...tu esti Doamna rima. Ca prea iti iese mereu. :)))
RăspundețiȘtergereDacă-i decret, eu nu-l încalc! :))
ȘtergereMulţumesc mult!
cumva îmi amintesc fotografia din concursul care s-a încheiat recent. şi mă întreb câte poezii s-ar fi putut scrie de fapt... şi câte ar fi câştigat de fapt... :)
RăspundețiȘtergeresă ştii că şi mie mi-a zburat gândul acolo când a trebuit să aleg imaginea... şi mi-a părut rău că cerinţa concursului era doar scriere în proză.
Ștergere