sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Pe treptele nopţii

Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu înclini către mâine, eu mai mult către ieri.
Un tren ne desparte, privim prin ferestre
în ochii luminii cuminţi şi terestre
ce vag stă aprinsă în vagoane pustii...
De dincolo de tren tu mai eşti ori mai vii?
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând,
parcă numai trăind, parcă prea rar visând,
trecători fără nume în mulţimea la fel.
Te-am zărit oare-n treacăt sau doar mă înşel?

Cineva îşi pusese într-un colţ trepied.
Măsura prin lentile sentimentele, cred.
Aşa te-am găsit pe-un carton fără viaţă
pe ultima treaptă denumită speranţă.
Dar tremurul inimii n-a ieşit pe hârtie,
trepidaţii, cutremur... amintirea e vie.
Mulţimea foia împinsă de grabă,
fotografu-şi vedea înainte de treabă.
Numai el era treaz, numai el ne zărea.
Ignoram realitatea, apăsarea ei grea.
Trecătorii, nici ei n-aveau ochi pentru noi,
nu priveau înainte, nu priveau înapoi,
ci numai în ei. Către ce? Ei ştiau...
Eu încă mă mir că nu se ciocneau.
Nici noi n-am putut să ne-atingem vreun pic,
eu purtam pardesiu peste frig şi nimic,
tu în trening ţineai ascunsă o fugă...
Nu te-ar fi prins într-un loc nicio rugă.

Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu mă strigi dinspre mâine, eu te caut în ieri.
Un tren ne desparte în vagoane pustii,
eu plec către sud, tu demult nu mai vii...
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând.
Am uitat să trăim sau trăim doar în gând,
trecători fără nume, trecători printr-o noapte
ce ne-a fost plină ochi de lumini şi de şoapte...
(2013)

Pe treptele zilei luminate şi vii
cuvintele nu-s niciodată pustii,
iar tremurul inimii se dizolvă în ele
şi-aduc, ziua mare, cerul plin ochi de stele.
Fiecare s-a prins cu un nume 
la psi în tabel
şi-i distanţă de-un clic ca s-ajungem la el.

19 comentarii :

  1. Ce pot să spun, mai mult decât că mi-a plăcut, m-a încântat? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă poeză :-)
    Şi frumos nou design al blogului! :-P

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos si delicat cum curge toata imaginea asta lirica :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ai văzut imaginea... pentru eu chiar că am vrut să desenez. Mulţumesc! :)

      Ștergere
  4. În stânga şi-n dreapta sunt mâinile noastre
    Le-ntindem în aer, aripi măiastre,
    Şi-nchidem ochii şi-aşa-nainte,
    nu mai e-n a lor faţă aminte.
    Şi nici în spate nu ne mai e
    Umbra ce minte c-atât ne e!
    Vieţi călătoare în ochi de soare
    uităm că-n stânga, uităm că-n dreapta,
    câte un înger ne ţine soarta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Privind înăuntru, când nici umbra n-atinge
      pe cel de alături, atunci nu se stinge
      şi zborul măiastru, şi îngeri, şi soartă?
      Suntem uituci închişi într-o grijă nedreaptă,
      în stânga şi-n dreapta sunt mâinile noastre.
      Mângâierile lor sunt dulci şi măiastre
      când desenăm adevăruri cu degete moi
      şi umbra lor blândă n-o luăm înapoi...
      Umbra aceea din spate ce minte
      n-am întâlnit-o ori n-am luat aminte.
      Mie îmi e gând frumos către tine
      când gândul tău bun ajunge la mine.

      Ștergere
  5. Poză uitată-ntr-un vechi aparat
    De bătrân fotograf "la minut", într-un parc.
    Viața se schimbă, difuz, in poveste
    De oameni și vieți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când galbenă-i poza povestea-i la fel,
      aproape uitată de ea şi de el...
      Fotograful s-a dus, aparatul stricat,
      plin de praf a rămas în muzeu unicat.
      Din vieţile lor doar o fotografie
      alb-negru, măruntă se întâmplă să fie
      şi ea unicat printre alte hârtii
      într-un scrin vechi şi ros de secundele mii...

      Ștergere
    2. Când scrinul îl deschizi și vezi galbena poză,
      Te întorci iar cu gândul spre vremuri ce-au fost,
      Recitând alte versuri, scrise-n grabă pe-o roză
      Și simțind iar parfumuri vetust.

      Ștergere
  6. Mi-e greu sa spun ceva despre poezia ta. Este perfecta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Simona... chiar dacă nu cred în perfecţiune. :)

      Ștergere
  7. Sensibile versuri dar cu multa forta de ilustrare a miscarii imaginare.Parca vad aievea peronul de gara in care nebagate in seama, se intretaie doua singuratati.
    "Pe treptele nopţii trecem stingheri.
    Tu mă strigi dinspre mâine, eu te caut în ieri.
    Un tren ne desparte în vagoane pustii,
    eu plec către sud, tu demult nu mai vii..."


    Pe trepte de noapte stau şi citesc
    Şi gânduri alene prin minte îmi trec
    Când paşii îţi caut spre margini de zi
    Mã rog cãtre stele şi-aştept sã revii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Câte trenuri au fost şi câte plecări,
      promisiuni, despărţiri şi apoi aşteptări!
      Dintre ele sunt unele care nu mai au rost,
      uitarea le-a şters ca şi cum n-ar fi fost.
      Fotograful le-a prins şi le-a pus în album
      ca pe-o urmă de gând, ca pe-un scrum fără fum.

      Mulţumesc mult, Roxana! :)

      Ștergere
  8. Eu am decretat...tu esti Doamna rima. Ca prea iti iese mereu. :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă-i decret, eu nu-l încalc! :))
      Mulţumesc mult!

      Ștergere
  9. cumva îmi amintesc fotografia din concursul care s-a încheiat recent. şi mă întreb câte poezii s-ar fi putut scrie de fapt... şi câte ar fi câştigat de fapt... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. să ştii că şi mie mi-a zburat gândul acolo când a trebuit să aleg imaginea... şi mi-a părut rău că cerinţa concursului era doar scriere în proză.

      Ștergere