vineri, 22 noiembrie 2013

Stele-n cerul gurii

Ieri pe la prânz era încă soare
şi nu se anunţaseră ploi viitoare
sau viituri scurgându-se fâşii din nori.
Ieri pe la prânz încă erau culori.

Azi, după pala de vânt, totul s-a stins:
lumina de cenuşă, ochiul de cer învins.
Am pregătit paltoanele-n cuier
şi-o pălărie cu boruri de mister

sub care să-mi ascund fiorii din privire
când palpitaţii în piept îmi dau de ştire
că toamna îşi dăruie şi ultima suflare
palpabil în palmele cui cere şi cui n-are

nevoie de sfârşitul ei pustiu şi ud.
Paltini se scutură prelung, zălud
şi-ncheagă din ramuri împletite-un palanchin
în care s-ar plimba cu lene, fără chin

melancolia mea şi a oricui se lasă
prins de tristeţe siropoasă.
Doar că melancoliei nu-i place să ne părăsească
pentru plimbări aiurea-n lectica-mpărătească

a toamnei, chiar de-ar fi sculptată-n palisandru.
Melancolia ne cuprinde tandru
şi palid se agaţă de-un palat ,
dar nu din cel de piatră şi adevărat,

ci-n cel din cerul gurii, pe bolta palatină
unde cuvintele se-opresc cu vină
că înainte de rostire vor să strălucească stele
şi se lipesc în constelaţii cu puncte după ele.

Apoi desprinse de pe cer ca stele căzătoare
purtate-n fum de gând, fuioare,
se rânduiesc şi ard încinse în curmeie,
şi, minunându-ne, fac trup pentru idee.
(2013)

Din palanchin coborâtă,
cortina deschide vedere
în pala mirării
spre gândul palpabil,
descins încins de sub pălărie.
Paltoanele sunt de prisos,
nu feresc de palpitaţii,
nici de gustul palid al neaşteptatului,
al neaşteptării.
Palmele transpiră a nerăbdare
pe dantela de palisandru,
arabesc de cuvânt.
Paltinii veşniciei parcă foşnesc,
iar în palat ne-aşteaptă palatina psipsina.

16 comentarii :

  1. prefigurare poetica a ce urmeaza ca sa vina de luni incolo! si poate ca nici frigul ce-o sa ne intre pe sub paltoanele prea largi la urma urmei cand vantul le va umfla sa parem mai mari sau fantomatici n-o sa ne faca sa ne lasam prinsi in mrejele melancoliilor dupa frunzele patului natural colorat divers si pigmentat in stropi de vie atmosfera faina.
    weekend placut si de poveste sa poti trai ca stii sa vezi in orice crampei de clipa de viata ceva misterios si magic. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sper la o amânare a ceea ce am prefigurat. Iarna nu-i preferata mea! Mulţumesc şi we plăcut şi ţie! :)

      Ștergere
  2. da sp vină şi... să ningă. din vară aştept! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aşteaptă tu şi pentru mine, da? ca să nu fie iarna dezamăgită! :)

      Ștergere
  3. "palatina psipsina" - îmi place (ca şi tot restul, de altfel), ar putea fi eroina unei poveşti ... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întâi scrisesem numai "palatina", dar am revenit. Prea se potriveau cuvintele unul după celălalt!
      Mulţumesc mult! :)

      Ștergere
  4. Ne schimbă vremea,
    ne-nfăşoară în al ei capricios refren,
    ne scuturăm ca după un blestem
    şi ne împrăştiem ori ardem,
    scoatem fum,
    semnale să dăm lumii,
    cercuri, cercuri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne schimbă vremea, sezon după sezon.
      Ea se întoarce la fel, cu ritmul monoton.
      Noi nu! Dar semn lăsăm pe unde
      un înţeles ne poartă, un vis nu ni se-ascunde...

      Ștergere
  5. ...indiferent ce va să vină,
    eu stiu că am refugiu in casa ta,
    sub slova si sub pana ta,
    ce adună strofe minunate
    şi prin palate le asează la citire,
    bagheta psipsipinei nefiind amăgire,
    ci lucru cert, concret
    că doar e dirijoare
    de jocuri vii...nemuritoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne-om aduna pe lângă sobă
      când frigul ne va ţine-n case
      şi-om face gânduri dulci, frumoase
      să ne-ncălzească... doar c-o vorbă!
      Psipsina ne va da de treabă
      iar noi vom împlini cu grabă
      dorinţa ei, că e şi-a noastră,
      ca şi bagheta cea măiastră! :)

      Ștergere
  6. minunat poem! Gasesc aici niște metafore tulburătoare: ”Fâșii de nori”, ”ochiul de cer învins” . Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  7. Răspunsuri
    1. Unde, unde? Scumpe-or fi?
      Că mi-aş lua şi eu vreo două,
      nu să-mi ţină când mă plouă
      de acoperiş, ci ca să-mi extrag din ele
      bolţi de gând muiat în stele... :)

      Mulţumesc, Lili! :)

      Ștergere