N-am nevoie

N-am nevoie de un umăr sub tâmplă ca să adorm.
Perna mi-e de ajuns ca să-mi scurgă oboseala în somn.
N-am nevoie de-o inimă să-mi murmure cântec de leagăn şi şoapte.
Greierii îmi cântă cât e vara de lungă,
iarna vântul îmi şuieră în fereastră-ntr-o dungă.

N-am nevoie de-un braţ să mă înfăşoare în noapte
cu căldura lui. O pătură în plus ascunde
frigul din mine şi nu-mi mai pătrunde
în suflet, în minte,
în cuvinte.

N-am nevoie de-o mână întinsă să mă ridice.
Semăn în vântul căderii cu acele spice
care se îndreaptă mereu şi se uită spre cer.

N-am nevoie, nu aştept, nu sper.

Dar dacă mi s-ar întâmpla vreodată
le-aş primi ca pe-un dar şi, mirată,
aş avea răgaz de odihnă, de zâmbet în privire.
N-aş pretinde că mi se cuvine stropul de fericire...

Cenuşăreasa merge la bal o dată ca niciodată
naivă, inocentă, cu inima curată.
Totdeauna e-o vorbă care măsoară visul,
punte arcuită unind abisul şi paradisul.

Eu ştiu că n-am nevoie, am învăţat demult.
Din când în când copila visează. Eu ascult...
(2013)