joi, 17 octombrie 2013

Timp de gumă, timp în dar

Mi-ar trebui o minge de timp de cauciuc - elastic,
să se-ntindă, să ţopăie, să sară înainte şi-napoi
sau mai bine o bucată de timp din plastic - plastic,
să acopere, să învelească
să se lungească,
să se lăţească
după nevoi.

L-aş folosi numai pentru lucruri care
nu-s pentru trebuie, ci pentru îmi place,
l-aş drămui atentă, l-aş desface
în clipe preţioase, fiecare
de altă culoare,
întocmai ca pietrele rare...

Şi l-aş da în dar:
pe cel de chihlimbar
cui păstrează viu ce-a fost odată,
pe cel de safir visătorului cu inima curată,
smaraldul l-aş dărui omului de pământ cu palma crăpată,
rubinul celui ce-aprinde scânteia minunată
a gândului, şi aş găsi pentru fiecare culoare de piatră
un om câruia să-i fac dar de timp pentru vatră.

Am găsit o bucată de timp din gumă
am întins-o cât am putut, s-a strâns la loc ca o glumă
nereuşită şi în strângerea ei
a adunat dedesubt vreo câteva scântei
pe care le-a şters ca şi cum n-ar fi fost.
Guma are un singur rost
şi acela-i s-ascundă
în uitare clipa care n-a fost rotundă.
(2013)

4 comentarii :

  1. Când clipele se-nchid în alte ape,
    noi ne deschidem în clipiri, în toate;
    ochiul, un gol de g(l)umă care sare
    dinspre lumină spre întunecare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...iar în întunecare se iţeşte gândul,
      un plin de g(l)umă, pe care îngânându-l,
      ochiul se luminează sub clipiri uimite,
      iar apele uitării rămân neisprăvite.

      Ștergere
  2. E plin de pietre preţioase pe aici prin bucăţica de blogosferă prin care mă învârt, multe safire, multe rubine, multe chilimbare...

    Mulţumesc, Adriana! :)

    RăspundețiȘtergere