Ar mucegăi până mâine
şi ar fi oricum doar din firmituri
risipite-ntre umbre de suflet, întinse păduri.
Iertările-s bune
când se rostogolesc ca o minune
inevitabilă, împotriva voinţei de a spune,
de-a pedepsi, de-a răpune.
Iertările-s din iubire.
Fără ea - amăgire,
iertările sunt trecute vederi spre mai departe.
Uitarea-i omenească şi se împarte
în uitare de tot şi uitare temporară.
Dacă se face iarăşi să doară
din aceeaşi vină îmi aduc aminte
şi ce n-am desfăcut vreodată în cuvinte.
O palmă
nu mă sperie. Calmă,
nu întorc celălalt obraz,
ci spatele. Nu-i niciun necaz
pentru cel cu palma grea.
Nu-s nici bună, nici rea.
Nu vreau răzbunări ieftine sau ură,
măsură pentru măsură.
Când nu iert se închide un drum,
flăcări se sting, nu mai iese nici fum.
De aceea nu ofer iertări întinse pe pâine
Muşcă pâinea uscată şi lasă-mi senină ziua de mâine!
(2013)
Eu cred in iertare, ca si in căintă,
RăspundețiȘtergereCred in greseala, dar si in credinta,
Cred in uitare, dar nu amăgire,
Cred că o palmă de-i azi, e si mâine.
Cineva imi spuse ceva omeneste:
Gresim toti, diferit se greseste;
Asa că iertarea n-o primesc totdeauna,
Şi nici eu nu iert, desi incerc cam întruna.
L-am auzit pe Florin Zamfirescu spunând într-un interviu, cu destul de mulţi ani în urmă: "Eu nu iert, eu uit!" şi am avut o revelaţie atunci. Până atunci consideram că iert. Mi-am analizat iertările şi am constatat că multe dintre ele erau de fapt uitări. Ce am spus în poezie, că iert atunci când iubesc e adevărat. De fapt nu pot să nu iert, nici dacă aş vrea.
RăspundețiȘtergereUnui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi! ...de aceea, zice-se, uităm...
RăspundețiȘtergereÎi accept firea... sau îl ocolesc. De iertat, îi iert sau nu îi iert "palma"... După caz, după sentiment, după câte au fost... Dacă uit o dată, pot să-mi amintesc a doua oară sau a zecea... Şi îmi amintesc tot. Acela e momentul când încrederea se face praf. Praful... îl şterg.
Ștergere