Umbra omului

Pata aceea cenuşie care-mi pare
din întuneric plăsmuită şi din nepăsare,
pe unde se prelinge, pe unde se întinde,
fără efort şi leneşă, decorul îl cuprinde
lipindu-se, alunecând - tăcută, nesimţită,
o copie fidelă redusă şi turtită.

Din vârful lui de deget de la piciorul drept
curge conturul plin, ori vreau, ori nu-l aştept.
M-a prins cândva sub ea pata fără de viaţă
şi parcă mi-a furat puţin din dimineaţă
şi din lumina nouă, dar nu şi din căldură.
De-atunci din forma ei eu mi-am făcut măsură.

Când altă umbră vrea alături să se-aşeze,
cu toate că şi mintea, şi inima mi-s treze,
încerc s-o potrivesc pe forma cunoscută.
De nu se suprapune perfect îmi pare slută,
un fel de altceva la care nu vibrează
la fel lumina mea când scânteind visează.

Umbra dintâi ştiută, pecete şi amprentă,
am vrut s-o spăl cumva, dar n-oi fi fost atentă,
că nu s-a dus de tot, e-o pată tare veche
ce peste tot în lume îşi caută pereche.
Nu cred c-o va găsi, nu cred nici că se poate,
dar eu o port cu mine, o trec încet în şoapte.

Din când în când o umbră poate să prindă glas
doar eu să îl aud, cu ochi ţintiţi pe ceas.
(El ticăie tihnit cu inima-ntr-un pas
şi-mi spune cât a fost şi nu ce a rămas.
Un termen fără milă îmi curge din clepsidră
în umbră de nisip, în capul ei de hidră

vrea să mă prindă strâns şi vrea să mă înghită.)
Dar pân-atunci aştept un pic neostoită
o altă umbră care nu-i neagră şi-i uşoară,
să mi se potrivească perfect a doua oară.
Şi de-o veni e bine, şi dacă nu la fel
fiindcă nu-mi făcusem din umbră niciun ţel.
(2013)

În câte feluri poţi să scrii despre o umbră?
Din câte unghiuri poţi s-o proiectezi?
Supeficială, veselă, adâncă sau ceva mai sumbră
citeşte din tabel, de îţi doreşti să vezi!