miezul ei aburind,
cu patima ploii sărutând stins pământ,
cu ultima suflare... de vânt
pentru frunze, cu flacără o iubeam, cu culoare,
cu soare...
Cândva iubeam toamna,
azi abia o mai simt târâindu-şi foşnind mătasea uscată,
mireasă bătrână şi neîntrebată,
e şi ea pe aici parcă numai o clipă...
Deja a trecut... a trecut în risipă!
Cândva iubeam toamna,
astăzi n-o mai aştept;
şi vine şi-aşa, trist şi nedrept,
nu-i pasă că mie nu-mi pasă de ea,
stă cât aş bea cu ea o cafea,
apoi pleacă şi-i lasă locul la ceai iernii pe care
n-am iubit-o vreodată. Toamna e-o trădătoare...
De-aceea de-un timp nu mai pot s-o iubesc
(indiferenţa se-aşterne în frunze firesc).
Când nechemată se-aprinde şi vine
îmi şuieră vântul şi gerul în mâine...
Cândva o iubeam... Ea are răbdare,
încă un an, o înfiorare...
Vremea îi ţine partea mereu:
ea vine la fel; de trecut, trec doar eu...
(2013)
Octombrie blând se desface în vers
sau în poveste, cum alţii îl ţes.
Un puzzle complet se leagă-n tabel.
Octombrie-al nostru răsare din el.
Versurile tale mă lasă de obicei aşa cum sunt acum - fără cuvinte.
RăspundețiȘtergereŞi eu tot mută... Spun iarăşi mulţumesc mult! :)
ȘtergereDa toamna e aceeasi, noi ne schimbam... ai spus-o atat de frumos.
RăspundețiȘtergereMulţumesc şi aici, dor, mult! :)
Ștergere"Vremea îi ţine partea mereu:
RăspundețiȘtergereea vine la fel; de trecut, trec doar eu..." Ce frumos ai spus! Spunem ca toate trec si totusi cele mai multe raman, noi suntem cei care trecem printre zile, luni, ani si intamplari.
Trec şi timpul, şi noi o dată cu el. Mulţumesc mult, Roxana! :)
Ștergereeste exact ceea ce simt şi eu... că iubeam toamna care astăzi nu mă mai încape, nu mai are loc de lacrimă, de răsucire... şi mă simt ca o frunză în vânt. arzând.
RăspundețiȘtergereeu cred că-i vina toamnelor, care-s altfel de vreo doi ani... anul trecut pe 30 noiembrie era aşa: http://aburi-de-cafea.blogspot.ro/2012/12/ultima-zi-de-toamna.html . frumos, dar neobişnuit.
Ștergereor fi şi tinereţile noastre de vină, poate şi starea de spirit, dar ne revenim noi! trebuie, că suntem puţin mai mult decât frunzele... :)
Eu ador toamna, orice ar face :)
RăspundețiȘtergereSper să-mi revin şi eu! :)
ȘtergereEu abia ce am descoperit dragostea de toamnă...dar parcă o văd goală după ce am citit povestea ta
RăspundețiȘtergereFiecare iubire e altfel, chiar de iubim acelaşi personaj. :)
ȘtergereAm invatat ca in trecerea timpului sa iubesti timpul. Toamna mi-a fost draga mereu: era inceput, nu sfarsit, cuprins, nu concluzie, culori puternice, nu gri nesfarsit. Octombrie imi vine mănusă, desi azi nu-mi gasesc perechea intreagă. Ceva vesti m-a lasat doar cu o mană inmănusata.
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău că-ţi lipseşte o mănuşă... Sper să-ţi fie bine!
ȘtergerePromit să mă strădui s-o iert pe trădătoare şi s-o iubesc din nou. Şi să ştii că i-am iubit toamnei şi zilele cenuşii. Acelea îmi lipsesc cel mai mult. Ploile... mărunte, fără vlagă, nesfârşitele ploi... :)
Rad! Mie nu mi-a placut toamna, candva ma trimitea la scoala, acum scartaie din incheieturi..
RăspundețiȘtergereCu şcoala n-am avut nimic de împărţit, în schimb, dacă vine vorba de oase, subscriu! :))
ȘtergereCând e gri și tristă nici mie nu îmi place toamna...
RăspundețiȘtergereMie îmi place mai mult gri şi tristă... parcă. :)
ȘtergereJora îmi toarce acum în poală, dar şi în gânduri, aşa că voi fi scurtă. :)
RăspundețiȘtergereNu mai simt niciun fel de antimp într-un anume fel, nici nu îl mai aştept cu caracteristicile lui. Îl vreau personalizat şi poate de aici, dezamăgirile.
Alma, ar fi anotimpul perfect! :)
ȘtergereV-am urmărit supărările legate de SuperBlog pe FB, chiar dacă nu m-am băgat în discuţii, şi îmi pare rău pentru toată amăreala... Am văzut şi că, între timp, s-a îndulcit cu umorul vostru. Aşa că până la înţelegerea personalizării de către cei ce nu pot ori nu vor să priceapă, eu îţi doresc personalizare plăcută printre cuvinte!
Eu abia pricep ce-am scris, dar ştiu că tu eşti mai deşteaptă ca mine şi ai să citeşti printre rânduri gândul meu bun. :))