Minuni (din vorbă cu voi)

Dureri ce se zbat în abisul din noi
cu timpul şi vrerea mai târziu le înmoi.
se pierd într-o lume a lor, fără soare.
le-alungi în trecut, nu le-alungi în uitare.

Din nebunia unei clipe arunci un cufăr încuiat
pe care-l crezi umplut cu fericire,
dar nu ai cum să ştii dacă-i adevărat
şi nici nu ştii dacă din clipa de iubire
cu patimă în care ai uitat de lume şi de tine
n-ai să aduni un cufăr mult mai mare, plin
cu un amestec de miere şi pelin
care să ţină loc de fericire şi de bine…

Un oarecare îţi întretaie calea
şi-l vezi altfel, şi-ţi este, şi ţi se întâmplă...
Ai cuceri pământul şi ai străbate marea
dacă ţi-ar sta alături cum gândul stă sub tâmplă.

Dacă îţi prinde lanţ de suflet şi de vrere,
dacă minciuna-i unge cuvintele cu miere,
dacă-ţi promite soare şi-ţi dăruie durere,
dacă îţi seacă gânduri ce îşi permit să spere
e bine când găseşti sau când aduni putere
să îi alungi cuvintele şi să împarţi la doi
şi-apoi să nu priveşti cu dorul înapoi...

S-a întâmplat aşa înc-o dată
iubirea să fie amar înşelată.
Poate c-atunci când răsărea printre stele
prea colorată lumina din ele
cu margini de panglică tivite cu dor,
poate era semn că iubirile mor.
Când dalta ciopleşte mereu nemiloasă
şi inima blândă întreagă n-o lasă,
când rana rotundă scurge durere
şi nu se închide sub a timpului vrere,
când n-o alină cine-a tăiat
şi nici nu o vindecă un cuvânt aşteptat,
poate era semn că nu te-a iubit
după cum meritai, după cum ai simţit.

Să ţi se coloreze imaginea-n oglindă
şi în durere să găseşti putere
să te desfaci ca dintr-o crisalidă,
un fluture ce n-a uitat să spere.

Să-ţi legeni în vise albastre
trecutul, iubirea, destinul,
tăcere şi şoapte, mereu ale voastre,
şi dorul curgându-şi preaplinul.

Întregul tău e-aşa de plin
că înmiitul fir de aur,
nisipul mării din tezaur
de dragoste, ţi-l faci destin.
Întregul tău e-aşa de plin
că dacă ţi s-ar termina iubirea
ai umple înc-o dată firea
din roua scursă din prea-plin.
Întregul tău e-aşa deplin!

"Cuvântul e-aromă de viaţă şi zbor",
Alungă demonii. Infernul e-al lor.
Nu-i numai păcat pe aripa stângă
Că-i tot din albastrul iubirii de lângă...

Cărarea ta de stele te poartă prin iubire
sau dragostea-i o stea aprinsă
ce-ţi luminează-ntreaga fire
şi-i singura ce nu se lasă stinsă.

Călător printre stele
îţi cauţi adăpost.
L-ai zidit din acele
sentimente, dând rost.

Castele i le faci din timp
- e fără de sfârşit oricât ar trece -
şi niciodată de nisip
- valul să-l surpe şi să plece.

În înserări, întomnare de zile,
în bătrâneţe, întomnare de om...
Luna preschimbă nopţi în idile,
înţelepciunea schimbă omul în dom.
(2013)

Din vorbă cu SimonaR, psi, Scorpio, dor.