Metafora se ascunsese prin bucătărie într-o oală
acoperită cu capacul. Credeam că oala-i goală...
Când am găsit-o, a fugit într-un lighean cu apă
în care dai cu mopul... nu cea care adapă
suflet şi viaţă. Tot fugărind-o prin casă
prin dulapuri, sub paturi şi sub masă
aproape c-am uitat-o, dar mi-am adus aminte
citindu-ţi versuri blânde din darnice cuvinte...
Nu sunt de gheaţă florile tăcerii,
ci mai degrabă-s pete de noroi
din mlaştina de întâmplări-nevoi
care înghite câte-un strop timpul visării.
Şi dacă uneori se deapănă dantele
şi ţesături uşoare cu bucle şi inele?
Frumosul şi urâtul n-ar avea înţeles
dacă nu s-ar opune şi n-am avea de-ales.
Sper să îmi iasă mintea din amorţire
repede şi să nu plec de-aici deloc,
unde mi-e cald şi moale şi mi-e miere
şi unde bucuria creşte dintr-un joc.
nu-s tristă, ochii-mi nu mai ştiu
lacrima rea care usucă visul.
singura lacrimă pe care-o plâng e picur viu
ieşită din din emoţii, din cuvânt şi-i soră cu surâsul.
nu mă ascund, dar prea prozaică se face lumea
în care mă învârt, sfârlează fără vrere.
aş vrea să mă opresc, să suflu în tăcere
duminica. să nu mai vină lunea!
dar îmi aduci duminici cu duzina,
iar lunea de la tine e tot o sărbătoare.
pisica toarce linişte, uitare
şi-n zilele năluce înmoaie-un pic lumina.
Tu eşti prea generoasă şi prea bună,
iar eu mă bucur mult că ne-adunarăm împreună
şi pot culege din gândul tău ales
şi-apoi cuvintele din nou se ţes.
Şi în oglindă te zăresc cum iei cuvântul şi-l supui,
îl treci hotare între minţi şi porţi de inimă descui.
Şi ne dăm spre muşcătură,
înc-o gură, şi-nc-o gură,
fără preget şi măsură
oricui vrea îmbucătură
de cuvânt cu inimă,
de suspin cu lacrimă,
de surâs cu patimă.
Zece căi se întretaie şi o strângere de mână
şi-i deajuns ca pân’ la urmă doar o cale să rămână.
Dacă din vorbele-mi se-ncheagă pace,
dacă din pacea mea nu picură tăcere,
ci liniştea se leagă şi îşi face
cuib în priviri care pătrund în sfere
adânci în înţeles şi blânde în emoţii,
când ştiu izvorul astei poezii în gândul către voi,
am câştigat din timpul fericit câte puţin cu toţii
şi-am învăţat alături atâtea lucruri noi.
(2013)
Din vorbă cu psi, Alma, Brânduşa, Vero, Scorpio, SimonaR.
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
Metaforele-s 'oaţe, se strecoară
RăspundețiȘtergereprin toţi porii,
precum mirosul rămâne impregnat,
devii metaforă chiar tu şi de
te freci şi speli(şi speri?)să vrea să iasă...
Deja te-a "transformat",
în felul cela...niţel prea par fumat.
Nu-ţi ies nici fluturi din stomac,
deşi-i auzi cum îşi dezbat tempoul,
la cină ai mâncat o toană şi un "bine, tac!"
şi-i gata fiert şi tare astăzi oul
celor ce vor mai veni...
iar pentru aste toate amintiri,
eu mă înclin, pentru a-ţi mulţumi.
Nu căuta în rimă, n-ai ce-mi face,
viersul mi-e liber, fără carapace!
La cină tac. Nu e frumos
Ștergerecând rozi un os,
cu gura plină,
să scoţi metafora din rădăcină
şi s-o arunci ca pe o coajă de sămânţă.
Metaforei îi place buna cuviinţă...
de obicei, dar dac-o scapi în şură
se-obişnuieşte repede şi c-o înjurătură
mai neaoşă, dar spusă, desigur, ocolit.
Tăiem în două oul sau în patru, ori îl mărunţim
şi-l împărţim,
chiar dacă-i fiert şi tare
tot are-n el un sâmbure de viitor.
Şi eu îţi mulţumesc pentru-ndreptare
către izvor, către ulcior!