Cât timp?

Cât timp poţi să trăieşti cu speranţa
şi fără să simţi pământ sub picior?
Cât îţi ajunge dorul să-ţi mângâie viaţa?
Cât timp poţi să crezi că îţi e dimineaţa
nu numai trecut, ci şi viitor?

După ce vreme îţi trece răbdarea
şi vrei împlinire în loc de-aşteptarea
amară, şi searbădă, şi fără vreun rost?
Când îţi dai seama că n-ai să treci marea
fără corăbii şi te trezeşti din mirarea
că şubred ţi-e podul din lemnul cel prost?

Un an, un deceniu, un secol? Milenii
s-au scurs aşteptând să treacă furtuni,
să vină seninul, să se facă minuni,
să fie curat, înalt, deplin şi nebuni
să nu treacă în frunte drept genii.

Cât timp până când aşteptarea se curmă
şi-apoi să pricepem că singura urmă
e numai a noastră şi nu-i de-aşteptat,
că e totdeauna de făcut şi de luat,
că lutul pe roată nu capătă formă
fără apă, picior învârtind şi degete unse
ce strâng până doare şi osul, şi unde-s pătrunse,
că lutul se-ncheagă, dar că e diformă
imaginea lui când ochiul se-nchide
când mintea adoarme, când inimi sunt vide?
(2013)