Se tipăreau direct pe minţi, prin ochi, cu fulger simplu.
Erau atât de vechi, că nu se învăţau la şcoală.
Arheologii le găsiseră săpate într-un templu:
Un deal în semicerc tăiat în trepte drepte
Înconjurând altarul - un cerc neted ca-n palmă.
Acolo, hohote de râs şi plâns răsună şi ne cheamă
Să ascultăm cum plouă cerneala cuvinte înţelepte
Şi, cu împreunări de palme repetate, cu ecou în zări,
Să râdem şi să plângem umile închinări.
Atât de multe măşti a modelat,
Iar faţa lui s-a modelat pe ele,
Că sufletul lui fost-a şi el înşelat
Şi i s-a decorat cu stele.
Apoi stelele i-au răsărit pe faţă
Şi nimeni n-a crezut, şi l-au făcut: "Paiaţă!"
De-aceea pe sub mască are zâmbetul amar,
Dar cei care-au strigat n-au urmăde habar
Că sufletul îl are inundat de har...
Chiar dacă poleiala nu-i aur sau argint
Peste coroana de carton şi nestematele-s din sticlă colorată
Surâsul lui e mai de preţ decât cel mai duios alint,
Iar inima-i... Ea e adevărata nestemată.
Apoi cortina cade şi gândul e acrobaţie
Spectacolul de-o viaţă-i aproape de final,
Şi-atunci mai face înc-o dată ce l-a ţinut, ce ştie:
Din vorbe şi din gesturi un ultim salt... mortal.
Cuvintele i-au curs demult
Pe câte-o vale fiecare,
Învolburate de tumult.
Şi le-am săpat pe-obraz cărare,
Către-amintire într-un iaz
Către simţire într-o mare
Cu luciul viu, cu valul treaz
Să ţină înţeles în ape clare.
(2012)
Irealia, almanahe, psi, Scorpio dialog
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu