Cine spune că gândurile au un drum?
Păienjeniş, ţesută pânză, fum
şi scrum
şi uneori fuior din care se deşiră nori…
sau sfori
cu care legi,
culegi, alegi,
prinzi crengi
sau rădăcini,
apoi tulpini
sau invers.
Cine ştie ce cuvânt a fost întâi în vers
când am uitat şi eu?
Eu, care le învârt mereu.
Un fus, un ceas
fără popas,
că noaptea, dacă dorm, şi-n somn visez
şi ţes pe pânza ecosez.
Şi cine spune că au drumurile gând?
Ele străbat tăind, tăcând
felii de loc, felii de viaţă
felii de inimă nehotărâtă, ceaţă…
Şi dacă gândurile nu au drum
şi drumurile-s fără gând
de ce la fel se întretaie desenând
din linii drepte stele ca şi cum
în intersecţii s-ar aprinde felinare,
lampadare
şi altele la fel de clare
lumini,
să ardă încâlciţii mărăcini
şi spini?
Desţelenire liniară
sau stelară
şi înăuntru, şi afară.
(2012)
Drumuri de gând sau drumuri în reţea
(ca-n spider web - adicătelea)
s-au desenat în clubul psi cu forma lor de stea:
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
Eu nu spun ca au gandurile drum
RăspundețiȘtergereSi nici drumurile pe ganduri nu raman
Desi mergand pe-un drum gandeam cu avant
Frumos ca tine cuvintele sa-nvart :-)
Să ţi se-nvârtă fus de cuvinte
Ștergereîn inimă şi-n minte! :)
Mulţumesc!
Gândurile, după mine, merg pe mai multe cărări, parc-ar fi bete. Sigur, ele nu consumă niciodată alcool, poate doar atunci ar avea un drum drept, liniar.
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut toată postarea dar și mai mult concluzia:
„ Desţelenire liniară
sau stelară
şi înăuntru, şi afară.”
ameţeală, năuceală...
Ștergerecând sunt bete
ne înşeală
că li-s drumurile drepte
şi pândesc de după colţ,
râd cu hohotul de hoţ,
dar le prindem de-un cuvânt
şi le punem la pământ
într-o ordine firească
să nu ne mai amăgească,
demonstrând cu eleganţă
tot ce are importanţă.
eeeei, ce de gânduri peste drumuri la tine! :)
RăspundețiȘtergereşi-n zvon de brumă,
penelopă,
vom ţese dor şi drum
lumină-fum
cuvânt de toamnă
aurind.
mi-ai amintit de penelopa lui sorescu... ea a aurit multe toamne aşteptând, şi poftim răsplată :))
ȘtergereCând mă gândesc ce mă aşteaptă şi acasă,
Porcii aceia de peţitori,
Beţi chiori, slinoşi pe armurile din cuier
Jucând toată ziua table
Până li se înmoaie şi muşchii şi zarurile,
de-a valma,
Că numai de însurătoare nu mai sunt buni
Chiar de-ar cere în căsătorie o babă
Mai ceva decât Penelopa
(O fi îmbătrânit, într-adevăr şi ea?)
Şi femeia aceea, plângăreaţă, pe de altă parte,
Care ţese-n neştire, de nervi,
De zgripţuroaică ce este, să încurce ea toate
firele de pe lume!
Parcă văd că mă ia de la poartă-n primire:
- Unde-ai putut să fii până acum?
- Am făcut războiul Troii, nu fii scorpie…
- Bine, bine, dar Agamemnon al Clitemnestrei
Cum de-a scăpat mai devreme, că a şi putrezit
până acuma,
N-aţi avut toţi acelaşi război?
- Am rătăcit zece ani pe mare, întrucât Neptun…
- Fără Neptun, te rog, spune clar
Cu cine?
Şi chiar până acum?
Chiar până acum?
Ce mare-a fost aia?
Of, să-mi fac o căsuţă
Aici pe valuri,
Să-mi ridic un cort în colţişorul ăsta
Mai ferit
Între Scyla şi Caribda.
(Marin Sorescu - Ulise)
Drumurile spun că au gând, gândurile spun că au drum, versul le cântă pe rând, ţesând vise din fum...
Ștergerefumul s-ar depărta, visul îl ţine grămadă
Ștergereprin pânza lui rară oricine să vadă
cum creşte mâine din ieri
când astăzi visezi şi nu uiţi să speri.
la penelopa lui sorescu mă şi gândisem carmen! :))
RăspundețiȘtergereo, da!
Ștergerenoi suntem zgripţuroaicele ce ţesem din cuvinte
anii şi viaţa...
ca să încurcăm aţa
şi să nu-şi mai aducă nici un ulise aminte
că ne-au trecut şi nouă tot atâtea mări
şi tot atâtea zări.
Drumul e presărat adesea
RăspundețiȘtergerecu gânduri multe,
şi pietre,
ori mult praf.
Picioarele-s deştepte linii,
ce te duc acolo,
unde nici cu gândul poate nu visezi.
Mâinile dau,
atunci când nu cerşesc,
împletitură fină de gânduri
şi lumină.
Drumul gândurilor ose bifurcă,
colbuind gură:
mâini, picioare.
picioarele roase,
Ștergeredurere în oase,
sânge pe pietre,
paşi stinşi pe vetre
se tot înşiră
ori se deşră
drumul să-ntindă
ca-ntr-o oglindă
gândului,
visului,
dorului
şi fiorului.
mâinile-asprite
cuprind cu blândeţe
dor, frumuseţe
le cresc înainte,
le dau cui nu minte,
gândul pe gură
ieşit cu măsură
cât să nu doară,
cât să nu moară,
cât înfioară.