Mi-ar fi

Mi-ar fi devreme sau mi-ar fi târziu,
Mi-ar fi speranţă sau mi-ar fi pustiu,
Mi-ar fi în joacă sau în serios,
Mi-ar fi urât sau mi-ar fi mai frumos,

Mi-ar fi devreme pentru nepăsare,
Mi-ar fi târziu un răsărit aprins,
Mi-ar fi speranţă pentru fiecare,
Mi-ar fi pustiu când dorul mi s-a stins,
Mi-ar fi în joacă un zâmbet în privire,
În serios mi-ar fi cuvântul dintr-un gând,
Mi-ar fi urât urâtul în simţire,
Mi-ar fi frumos un suflet fremătând.
(2012)

Mi-aduc aminte...

Mi-aduc aminte un chip îngrijorat
Şi o abia ghicită încruntare
Când îi spuneam sau nu că mi s-a dat
Ori trupului, ori inimii cuvântul doare.

Mi-aduc aminte braţe delicate
În care nu era putere să sucească
Lumea pe dos, dar pentru care "nu se poate"
Nu exista în ordinea firească.

Mi-aduc aminte de un cântec mut
Ce legănându-mi somnul şi trezia
M-a tot păzit de cele de care m-am temut,
Discret şi-atent, toată copilăria.

Mi-aduc aminte de singurul meu sculptor
Fără unelte dure, numai cu iubire,
Cioplind la mine, amprentele cu dor
Mi le-a lăsat nepreţuită moştenire.
(2012)

Dă-te învins...

(traducere)

E greu, dar cât de mult îţi place

Cum viaţa ta cărarea uşoară şi-o desface,

Petrecerea-i atâta cât noaptea e de lungă

Şi s-ar putea, cumva, nici asta să n-ajungă.

Dansezi aprins ca-n miezul iadului,

Clubul e-al tău... sau nu-i al nimănui,

Şi toţi îţi spun că tu eşti cel mai tare;

Îi contrazici, dar n-ai succes prea mare.

Şi negi că ţi-ar fi teamă să iubeşti

Când te pricepi numai să năruieşti,

Ţi-e frică să n-o dai din nou în bară;

Nu ştii nu “dacă?”, ci “când?” e următoarea oară.

Ai întâlnit o fată, apoi ai revăzut-o,

Speranţa-n ochii ei c-un zâmbet ai crescut-o

Ţi s-a părut că ea  nu e ca orişicine,

Dar ai să o răneşti de stă mai mult cu tine.

Ai înţeles că-i bine să fugi din viaţa ei,

Cu ea ar fi şi flăcări, nu câteva scântei,

Şi n-ai să te distrezi cu ea numai o seară

Şi-apoi s-o uiţi uşor, nimic să nu te doară.

Întoarce-te la viaţa  dinainte,

Dacă mai ai măcar un pic de minte,

Distrează-te, petrece înadins,

Gustă din tortul ei, trăieşte-aprins,

Dă-te învins…

(2012)

Andrei mi-a adus zâmbetul pe buze în această seară, cu o poezie în care se dezlănţuie tinereţea şi dragostea de viaţă Admit defeat...

Lumina de la lumânare

Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare,
Îmi e de-ajuns lumina de la lumânare
Şi, uneori, nu am nevoie nici de raza de lumină,
Că mi-e de-ajuns din gând o rădăcină.

Cuvintele se leagă şi cresc din ea în minte,
Le tot repet ca să-mi aduc aminte
Când se va lumina, de dimineaţă,
Să le adun în plasă şi să le duc la piaţă.

Apoi le vând pe-un zâmbet şi pe-o lumânare
Care-mi va ţine, seara, loc de soare.
(2012)

Să nu mă judeci

Să nu mă judeci de n-ai mers pe paşii mei,
Să nu-mi serveşti morala în clişee de doi lei
Dacă n-ai încercat să îţi imaginezi măcar
Cele prin care n-ai trecut, de care n-ai habar.

Să nu îmi dai poveţe, să nu-mi spui c-am greşit...
Am dreptul să mă răzgândesc chiar dacă am iubit,
Pot înţelege că din aşteptări deşarte
Nu mi se va întinde drumul prea departe.

Pot să aleg altă cărare pe care nu-s iluzii,
Fete morgane care seamănă confuzii.
Pot să spun rău la ce spuneam că-i bine
Şi-i dreptul tău să nu fii de acord cu mine.

Să nu mă judeci dacă nu vrei să  înţelegi
Că nu mă mai supun acelor legi
Şi că m-am răzvrătit şi mi-am luat înapoi
Dreptul să fiu eu însămi şi să nu mă îndoi
Din cauza a ceea ce-a fost rău şi trist,
Dreptul să stau cu fruntea sus doar pentru că exist.
(2012)

Înţelepciunea

Înţelepciunea se adună bob cu bob,
Cu trudă grea şi cu sudoarea unui rob.
Nu înţelegi nimic până nu ţi se-ntâmplă.
Nu poate nimeni să-ţi pună lângă tâmplă
Ştiinţa vieţii şi puterea de-a alege
Acolo unde n-a fost încă scrisă lege
Sau, chiar dacă găseşti vreo lege scrisă,
Ea s-ar putea să fie compromisă
De câte între timp s-au transformat în lume
Sau de nepotrivirea ei cu al tău nume,
Cu ceea ce te face unic şi special.
Înţelepciunea nu îţi vine ca un val
Până departe, peste ţărmuri şi peste idei,
Îţi trebuie răbdare, de multe ori, când vrei
Să ştii cum viitorul în faţă se împarte
Când ai ales spre înainte sau în altă parte.
Abia când viitorul se petrece, peste-o vreme,
Ştii dacă ai avut de ce te teme,
Ştii dacă ai ales drumul cel drept
Şi, câteodată, poate prea târziu, devii înţelept.

(2012)

Dor

Nu e sub stele
mai mare dor
ca de-un izvor
al vieţii mele.

De-adânca undă
sfânt mă-nfior;
spaime, uşor,
fug să se-ascundă.

Şi m-aş întoarce
din orice zbor
oricând un nor
umbrele-şi toarce.
(1988-2012)

Toamna în castani

Se strecoară prin castani toamna pe furiş,
Ţese ploi şi ţese crengi în aprins păienjeniş
Prin arţarii cei bătrâni, prin salcâmi cu ghimpi,
Darnică-şi întinde trena şi trecutele aripi

Şi aprinde orizontul şi în cer, şi în păduri
Oglindite jos în iazuri şi deasupra-n norii suri,
Flăcări vii, scântei crescânde ce-i erau în plus
Şi-o înfiorare rece înainte de apus.

Din incendii renăscute de pe ramuri împletite
Curg pe umerii de vânt frunze, plete scorojite,
Îşi aştern uşor sub paşi foşnetul şoptit
Se supun apoi strivirii pentru c-au murit.

După ce podoaba-ntreagă vântului se pierde
Şi-s descoronaţi în silă de comoara verde
În castani rămân ca şerpii ramurile dese,
Pe cenuşa norilor zac neînţelese.

(2012)

Ghiocel

Floare dulce, delicată,
Omăt înmuiat de soare,
Cu sfială şi mirată,
Greu străpunge şi răsare.

Parcă face pe iscoada:
Se ridică fără grabă,
Luminoasă ca zăpada
Şi la fel ca ea de albă.

În costum de camuflaj,
Nici de-ar survola tot cerul
Şi-ar cădea spre ea-n picaj
N-ar zări-o iarna, gerul.

Prima care le înfrânge,
Ajutată şi de soare,
În corola ei îi strânge
Razele biruitoare.
(2012)

Suflete desperecheate

Suflete desperecheate,
Unul ici, altul departe,
Între ele sărăcie
Şi durerea cea pustie,
Rană vie şi adâncă,
Veche, dar deschisă încă.

De le-ajunge câte-o ştire
Construiesc o amintire
Cu aromă de ispită,
Jumătate-nchipuită:
Vântul tresărind prin păr,
Ochi lucind în adevăr,
Un surâs şi-o vorbă blândă...
Aşteptare fremătândă...
(2012)

Versul rămâne, când altele mor

Uneori cenuşii, alteori colorate
Întorc cu sfială sau smulg sfâşiate
File pe care, ca şi cum în granit,
Cu degete daltă, am avut de cioplit,
Am scris întâmplări şi m-am făurit.

Timpul le leagă, le pierde-n tumult,
Le îngălbeneşte cu iz de demult,
Aşterne şi praf, şi puţină uitare,
Le rupe din mine şi închide-n dosare
Iubire aprinsă, albastră visare...

Pagini din urmă şi file mai noi
Din cremene dură sau calcare moi
Înşiră apusuri şi vinete ploi,
Şi zâmbete multe, vreo două nevoi,
Şi inima blând înmulţită cu doi.

Tot vraful de foi îl strâng într-o clipă,
Cât timpul o dată a bătut din aripă,
Şi ştiu că nu-i pasă că viaţa îmi trece,
Izvorul lui veşnic nu are să sece,
Îşi bate secunda egală şi rece.

Dar chiar dacă trece rămân amintiri,
Iubiri se destramă şi iar cresc iubiri,
Cât visul mă poartă, viaţa-i un zbor,
Pe suflet, pe soartă nu creşte vreun nor,
Iar versul rămâne, când altele mor.
(2010-2012)

Înainte de apus

Soarele inundă cerul cu lumina lui cea vie,
Norii îşi răsfaţă lenea, dorm pe marea azurie,
Pe pământ se zbate umbra cotropind ţinuturi noi
Sus, pe dealuri mohorâte, prin păduri cu arbori goi.
Parcă ni s-a dat pedeapsă să ne fie luminoasă
Iarna asta doar în cer, nu şi-n lumea noastră joasă.
(2012)

Nedemnă moştenire

Că mi s-a răstignit pe cruce viaţa
Nu-mi pasă, c-am trecut deja de jumătate,
Dar mi-aş dori să ştiu că fiul meu nu se va zbate
Să afle unde s-a ascuns speranţa.

Aş vrea să ştiu că fiica mea nu va privi
La fel ca mine-n viitor ca să măsoare
Ce şanse au nevinovaţii ei copii
Să nu li se reteze aripi 'nainte de a şti să zboare.

Aş vrea un trăznet să găsesc drept leac
Şi cu durerea fiecărei mame amărâte
Să îl abat de-acuma peste veac
Spre cei care ucid norocul fiinţei nenăscute.

Aş vrea să ardă sau să putrezească-odată
Dorinţa seacă de putere şi avere
Ce inimi împietreşte şi strâmbă-a lumii judecată,
Încoronează nepăsarea şi seamănă durere.

Aş vrea să ştiu că ce au suferit bunicii şi părinţii,
Şi ce-am sacrificat şi eu purtând în gând iubire
Nu-s jertfe pe altarul trist al neputinţei
Lăsat pentru copiii mei, nedemnă moştenire.
(2012)

În altă minte

Ce-aş face dac-aş fi în locul lui?
Nu ştiu şi-am obosit să-mi tot închipui
De ce îi plouă sau îi ninge printre gânduri
Şi ce-i ascuns cu grijă printre rânduri.

Cred c-aş vorbi cuvintele cu noimă,
Le-aş rotunji sau le-aş da altă formă
Şi, ca să înţeleagă fiecare-n parte,
Din ceaţă aş desface desene colorate.

Dar în ce-am scris aici, de fapt, sunt numai eu.
Am obosit şi-mi vine tot mai greu
Să îmi imaginez cum e în altă minte.
E muncă în zadar... aşa că stau cuminte.
(2012)

Poezie înscrisă în concursul Blog Power, fără mari şanse de succes pentru că e în competiţie cu scrieri pline de sentiment ale unor foarte talentaţi colegi de blog:

Călătorie spre sufletul uriaşului
Şi totuşi...
10 minute de faimă
Eliberrea din cutie!
...din când în când...
Dacă aş fi pentru o zi femeie
Viaţa bărbatului iubitor!

 Tema "Ce ai face daca ai fi o zi in pielea celuilalt?" a fost aleasă de Vanessa.

Fără leac

Nu ştiu dacă m-am vindecat sau dacă-s tot bolnavă
De altă boală fară leac şi cu atât mai gravă.
Unii mi-ar spune că m-am pustiit şi m-am uscat de tine
Când înapoi mi-am luat de tot simţiri şi-aşa puţine,
Le-am încuiat atentă cu lacătele roase de rugină
Iar cheile pierdute-s toate-ntr-a timpului ruină.

Ar plânge-n pumni de mila mea şi nu ar înţelege
De ce îmi cântă inima tăcerea-n altă lege,
De ce s-au potolit de-un timp cadenţele nebune,
Iar de ar întreba de ce, nici n-aş avea ce spune,
Decât că toată boala mea şi tot acest pustiu
E-un adăpost ocrotitor pentru un suflet viu.
(2012)

O iarnă lipsă

Fulgi de zăpadă se topesc sus în cer.
Nu mai ninge de-o vreme. De ce? E-un mister
Că nu se cuvine omătul să cadă
Pe praful din inimi, pe câmpuri, pe stradă,

Să acopere alb, să îngheţe curat,
Să ascundă tristeţea sub troian afânat
Cu lumină intensă, aprinsă lucire
Ce arde cu ger de-o atingi cu-o privire.

Se dizolvă in cer fulgi nenăscuţi de zăpadă.
Se întâmplă din nori numai lacrimi să cadă
Şi plâng în văzduh; cu cenuşa din frunze
Se-amestecă stins în noroaie ursuze.

Cândva nelipsită, haina albă de blană
Cu dantela bogată, sclipind diafană,
Aproape pierdută prin ani de demult,
N-a adus-o din stepe al iernii tumult.

Vârtejul de-acum nici Crivăţ nu este,
Nici nu pictează decor de poveste
Cu omăt şi cu gheţuri, cu fulgii în zbor,
Sprijiniţi pe lumină şi pe geruri, uşor.
(2012)

Răsărit

Acolo unde noaptea moare
Pe ceruri candele se sting uşor,
Apoi trandafirii se-aprind în zare
Incendii îmblânzite în fuior de nor.

Îşi clatină tremurător văzduhul,
La căpătâiul lumii izbucneşte
Cu marginea rotundă şi-năuntru focul
Orbind privirea care îndrăzneşte.

Pictează peste întuneric pete,
Inundă cu culoare blândă
Pasteluri delicate cu contururi nete
În care viaţa creşte fremătândă.

Închide vise ireale în uitare,
Împrăştie mistere neelucidate,
Dar chiar şi-aşa oricare lucru-şi are
Ascunsă înapoi puţină noapte.
(2012)

Pupic

Fetiţa şi băiatul meu
mi-au spus că vor o poezie
pe care să le-o scriu chiar eu,
s-o-nveţe pe de rost, s-o ştie.

Şi n-am ştiut ce să le spun:
despre-ale lor copilării,
ori despre toate ce le-adun
în lada lor cu jucării.

Dar m-am gândit: de bună seamă,
dacă le dau un pupic
şi spun că îi iubeşte mama
n-or să mai facă botic.
(1999)

Mestecenii subţiri şi drepţi

Mestecenii subţiri şi drepţi, coloane de lumină,
Cu frunzele neliniştite că le-a găsit vreo vină
O adiere rătăcită, atâta de uşoară
Că, poate, nimeni n-a simţit-o 'nainte să dispară
Şoptesc cu freamăt despre-o vreme când în bătaia lunii
Au dănţuit prinţi şi prinţese în horă, ca nebunii,
S-au învârtit ameţitor din ce în ce mai iute
Şi-au tropotit răsunător cadenţe neştiute
Trezind din somnul lor adânc demult uitate umbre,
Le clocotea venin prin vine şi-n inimile sumbre
Că din coşmarul lor au fost aduse prea abrupt;
S-au prins în horă lângă prinţi, dar cântecul s-a rupt
Şi vaiete din voci creşteau şi se stingeau apoi
În trosnete cutremurate şi freamăte de foi.

Mestecenii subţiri şi drepţi, înlănţuiţi în horă,
Tot numără prin anotimpuri secundă după oră
Şi le măsoară cu nelinişti, cu ploile de frunze,
Şi cu zăpezi, şi iarbă crudă, şi zbor de buburuze.
Prinţi şi prinţese în păduri cu zvelte siluete,
Cu adieri plutind a verde prin delicate plete,
Coloane albe de lumină întinse către cer
Îşi tremură şoptit povestea în foşnet efemer.
(2012)

Din sare şi din mare

Am plecat din mine, bucată cu bucată,
Mi-am rătăcit aiurea suflarea tremurată,
Şi fâlfâiri de inimă sau fâlfâiri de-aripă,
Pe toate le-am pierdut în nu ştiu care clipă.

În colţul de alee pe unde trec mereu
Mi s-a lipit o urmă de pas şi-atârnă greu.
Un şchiopătat uşor, aproape nevăzut
De-atunci mă însoţeşte trăgându-mă spre lut.

Dar cel mai mult am scuturat din mine
Când m-am întors din valuri în apele mai line
Şi am lăsat câte-o iubire în barca de salvare.
A înghiţit-o marea şi-a preschimbat-o-n sare;

În sare pentru lacrimi sau pentru pus pe rană
Când rupte şi pierdute-s în rătăcire vană
Bucăţile de suflet unde păstram fiori
Pe care înainte-i credeam nemuritori.

Chiar dacă fără chibzuinţă m-am risipit în vreme,
Furtuni neobosite ştiu încă să mă cheme
Şi nu mi-au sfâşiat de tot nici barca de salvare
În care mă adun din sare şi din mare.
(2012)

Cartea cu vise

Când ai să răsfoieşti prin cartea ta cu vise
Ai să găseşti vreo câteva ce-s interzise
De lume, de tradiţii sau chiar din întâmplare
Şi-ai să te miri, şi-ai să te răzvrăteşti fiindcă doare
Mai mult să îţi ucizi dorinţe şi să te lupţi cu tine
Decât să-i zgâlţâi lumii zăbrelele bătrâne.
(2012)