Nu contează dacă irosesc bani.
Timpul mă doare mai tare.
Nu timpul meu, ci timpul pe care
nu-l împart, nu-l adun, nu-l păstrez, ci îmi trece
printre degete indiferent şi rece
când nu mi-e dragul aproape,
când stau închisă sub pleoape
şi privesc înăuntru focuri de artificii, ispite.
Timpul nu iartă, dragului i se permite
o vreme. I se pune punct la final.
Degeaba port rochie de bal.
Niciodată nu ştii unde şi când
cade punctul arzând,
pârjolind orice gând,
orice simţire,
orice devenire.
Într-o zi, într-o secundă
timpul va sta ori va fugi să se ascundă
de mine
şi eu am să rămân într-o durere
cu o aripă căzută care nu mai ştie să spere
zborul şi am să ştiu că mi-s mai puţine
şi rădăcinile, şi cu-atât mai firave.
Până atunci las tăcerile grave
să se facă stăpâne pe gândurile negre şi sonore.
Ştiu şi totuşi irosesc secunde, ore...
(2013)
Despre alte irosiri
în cuvinte, în iubiri
şi în câte or mai fi:
citiţi pornind de la psi.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu