Fiecare-şi are-un vis

Când te-au avut, ai fost răspuns la întrebare.
Întâia dată-au înţeles ce loc aveau sub soare
şi de atunci le umpli cu zâmbete şi cer
colţul lor mic de lume şi-atât de efemer
până să-l faci tu mare cât zarea şi în vreme nesfârşit.
Când te-au avut, destinul lor s-a împlinit.

Când te-au avut, părinţii nu ştiau misterul:
că nu-s ei cei ce au, ci limpezi precum cerul
sau verzi, adânc de mare, ori negri ca de smoală,
ochii tăi blânzi în inima lor goală
până atunci şi-au prins cârcei de-oţel,
şi tu îi ai, şi-oricând va fi la fel.

Apoi, crescând, ţi-au scris un viitor.
Unii l-au vrut croit pe visul lor.
Poate aveau neîmpliniri de-ascuns,
poate credeau că eşti la fel sau mai presus
de ce-au putut să fie ei şi să clădească
şi umbra visului au pus-o să te crească.

Poate, un timp, de milă sau ruşine,
ai lua cu împrumut un vis care nu-ţi vine
pe inimă, măsura potrivită,
şi ai simţi-o îndelung bătând neostoită
şi căutând cu spaimă şi un pic de disperare
scăpare din străină şi-amară-ncorsetare.

De-s înţelepţi, părinţii ţi-or ţine palmele ca scară
să urci pe ele visul tău pentru întâia oară,
şi-or pune sufletul chezaş să sui pe el
spre împlinirea ta şi-a visului rebel
ce le întoarce lumea de tot pe altă faţă.
De-s înţelepţi ţi-or de putere, speranţă şi povaţă.

Unui copil lăsaţi-i visul neatins!
Nu i-l visaţi voi, cei ce-aţi trăit o dată pe cuprins!
Nu-i prindeţi aripile cu cătuşe de o amintire!
Lăsaţi-i zborul, căci oricine-l are-n fire!
Şi, când aduceţi pe lume un copil, să ştiţi
că fiecare-şi are visul lui şi-ngăduindu-l, îl iubiţi.
(2013)