Bunica

A plecat dincolo de cuvinte
Într-o seară de mai,
O păstrez în inimă, în minte
Ca pe-un colţ de rai.

A luat cuvintele cu ea
Şi le-a făcut de lut,
Apoi copilăria mea
A plâns şi a tăcut.

Acum încerc să modelez
Din lutul îndărătnic,
Să spun cuvintele cu miez
Şi să le-aprind în sfeştnic.

În palidă lumina lor
Să-i văd chipul zâmbind,
Să-mi treacă doar puţin de dor
Când candelă-i aprind.

Nu sunt cuvinte să-i măsoare
Hohotul plin de râs,
Iubirea cea ocrotitoare
În care m-a cuprins.

Somnul nu l-a înduplecat
Cu basmul ce vrăjeşte,
Dar pentru mine a creat
O lume de poveste.

Iar sfaturile ei de-atunci
Încă-mi răsar în minte,
Le trec uşor şi către prunci
Şi-i mulţumesc cuminte.

I-aş mulţumi de-aş mai putea
Pentru învăţătură.
Când aţa mi se încâlcea
La prima-mpunsătură

Mi-a arătat cum să întind
Pe pânză flori alese
Şi cum culorile se prind
Cu acul care ţese.

În seri de vară cu visare,
Cu muzică şi-o carte
Ţinută-n mâini de fiecare
Zburam către departe

Şi-apoi ne întorceam din zbor
Şi împărţeam cuvinte,
Iar astăzi mi-e atât de dor
Să mi le-aduc aminte!

A luat cuvintele cu ea
Când a plecat de-acasă.
S-a stins copilăria mea,
Tăcerea-i grea şi-apasă...
(2012)

Dacă psi n-ar fi dat temă, n-aş fi avut curajul şi puterea să răscolesc printre amintiri şi lacrimi...
Şi tot psi ne înlesneşte cunoştinţa cu celelalte bunici dragi.

Dorul

Mă doare dorul
înţepenit în gară
printre destine.
(2012)



Cuvinte pe portativ la Ora MWB.

Întreg adevărat

Minunea mea de fiecare întâmplare de cuvânt,
Când zâmbetul timid se-nmoaie în uimire,
Când aflu înc-o dată cine sunt
Sau, poate, inventez o altă devenire

De unde-ai răsărit? Idee, cum te-am zămislit?
Din care înălţimi, din ce abis?
Cum am trecut prin clipa în care te-am găsit?
Cum îmi erai străină şi-acum eşti tot ce mi-s?

Nu ţi-am ştiut fiinţa c-o clipă înainte
Ori căutam de mult şi nu te-ai închegat.
Deodată te-ai făcut pictură în cuvinte
Şi-am înţeles că eşti întreg adevărat.

Mi-ai pus vreo două stele lipite pe fereastră,
Mi-ai luminat adâncul cu felinar de lacrimi
Şi-am încâlcit alături de zarea cea albastră
Străfunduri unde doruri se năruie în patimi.

Şi-apoi, cu toate limpezite de bucuria clară
Al unui înţeles de care m-am mirat,
Am fost cuvânt nu numai într-o doară,
Ci m-am făcut un nou întreg adevărat.
(2012)

Vânând clipe

Venise din pădure rostogolind cascade
De verde înainte de pasul ei uşor,
Îşi destrămase rochia de ramuri, de tirade
Despre iubiri incerte, de triluri despre dor.

Purta cercei cireşe şi gura de căpşună
Şi chipul ei avea seninul scris pe frunte,
Iar în priviri un fulger ce prevestea furtună
Îi tresărea ca zborul de acvilă de munte

Şi-i aprindea o clipă ochi negri de cărbune
Cu amintiri din vieţi trecute şi uitate,
Şi inventa culori pe care le-ar expune
Şi soarele, ca pictor, pentru eternitate.

Dar ea e trecătoare şi îşi întinde timpul
Cât destrămat vestmântul încă nu se termină,
Cât în căuş de palme încape anotimpul
În care numai ea împrăştie lumină.

Călare pe un cal, căutător în stele
Plecat la vânătoare de clipe în cădere,
Când i-a ieşit în cale cu paşii ca de iele
A săgetat-o iute cu-a braţului putere.

I s-a părut întâi sălbăticiune rară,
O căprioară poate, fugită din pădure,
Apoi a înţeles şi-a început să-l doară
Alt anotimp venit pe tâmplele lui sure.

Acum cuvântul lui e chibzuit în toate
Şi inima i-e calmă ca lacul fără vânt…
Un abur de pădure în inimă îi bate
Şi-un dor de fulger iute îi ninge în cuvânt.
(2012)

psi a căutat cuvinte care cresc din cupa culcată pe-o coastă şi curg către cititori creionate în caiete şi cuprinse de coperte de duzină.

Li s-a dat marea

Cuvintelor mele li s-a făcut dimineaţă,
S-au frecat la ochi fiindcă le-a ajuns lumina pe faţă,
S-au spălat pe obraji cu raza de soare,
S-au uscat cu ştergar de curcubeu şi culoare.
Aşa s-au împrospătat cu senzaţii noi,
Uneori de senin, altădată de ploi,
Dar cel mai ades cu vis de peste noapte
Ori cu vise de zi (şi se făcuseră şoapte).

Mi s-au copt cuvintele la amiază aproape din întâmplare,
Înţelepte şi moi, aromate de soare
Se înşirau pe gând, şirag de mărgele
Din pietre şlefuite, câteodată din stele.

Şi uite-aşa a venit înserarea,
Cuvintelor mele li s-a dat marea…
Pe-acolo ar putea să se piardă, să se rătăcească.
S-or prinde în cochilii, pe urmă or să crească
Şi, rar, din mii de scoici nisipului predate,
Va fi şi câte una menită ca să poarte
Cuvântul meu cel proaspăt şi copt pe la amiază,
Ascuns apoi în mare, cu gândul - far de pază.
(2012)

Ploaia dansează cu sufletul meu

Ploaia dansează cu sufletul meu
Lungi piruete, nebun despletite,
Le leagănă tandru, le repetă mereu
Cu stropii de ploaie ce înşiră ispite

În fire prelungi care mângâie lin
Cu fiori de răcoare uimiţi în tăcere,
Sunt lacrimi umplute de cerul senin
Deasupra de nori şi lăsate-n cădere.

Fiindcă au strâns lumina în ele
Mi se-aştern înăuntru, în suflet, cu dor
Şi-apoi în rotire aprind nişte stele
Dezlegate de ceaţă, uitate de nor.

Piruete prelungi nebun despletite
De stele în suflet, de ploaie pe trup,
Doar vântul le-adie, le cântă, le-nvârte,
Iar firele ploii toate se rup.

Se rup cu durere, mai apoi cu lumină,
Încâlcite-nainte, se aleg în cuvânt,
Ploaia-mi dansează prin suflet cu vină
Şi-şi spală păcatul căzând pe pământ.
(2012)

Ploaia

Ploaie de stele ca îngeri căzuţi,
Se sting în cădere fiindcă-s prea mulţi,
De nu ni s-ar stinge mă tem c-am orbi,
Lumina din ploaie ni s-ar isprăvi.

Ploaie de lacrimi ca suflet de rouă,
De-ar fi numai ea nici n-am şti că ne plouă
Şi ne-ar fi sete, ne-ar arde durerea,
Ne-ar scrie pe feţe în dâre tăcerea.

Ploaie furtună din norii cu tunet,
Ploaie furtună cu fulger în suflet,
Dărâmă pădurea, alină la urmă,
Torentele spală păcate cu spumă.

Ploaie de toamnă căzând apăsat,
Ritmat, monoton şi cu chipul ridat
Alungă cântări şi spulberă flori,
Şi-i rece şi tristă, şi-aduce fiori.

Mai sunt uneori şi ploi de petale
Ce mângăie lung aşternându-se moale,
Cu arome suave şi culori de pastel
Desenate odată şi pe ea şi pe el.
(2012)

psi a cerut ploaie şi s-au adunat nori blânzi din cele patru zări. Mie mi-a mai plouat şi altădată prin poezii fiindcă de multă vreme ploaia dansează cu sufletul meu.
Urmaţi vântul şi căutaţi celelalte ploi.

Blestemat

Blestemat să umble prin baruri bombănind,
N-a mai prins bilet nici la balcon
La spectacol de gală când actorii pretind
Că i-au fost prieteni, toţi, la unison.

Ar fi trebuit să joace lângă ei pe scenă
Îmbrăcat în blană şi bogat brocart,
Prinţ din dinastie mândră şi perenă,
Dar norocul lui pare că s-a spart.

L-a atins o boală cu simptome blânde,
L-a cuprins în mreje fără să-şi dea seama
O făptură care poartă-n plete fremătânde
O begonie ce-alungă deochiul şi teama.

Roşie e floarea şi obrajii tineri,
Buzele aprinse murmură cuvinte
Ce descântă noaptea, când se face vineri,
Iar el şi-a pierdut ţinerea de minte.

Naufragiat în lume şi pierdut în viaţă
I-a rămas o barcă cu vâslele rupte
Şi s-a rătăcit şi mai mult în ceaţă
De iubiri confuze şi de vrăji corupte.

Iar când vraja ei l-a ajuns ca valul
Barca i-a furat-o şi, având merinde
Numai biscuiţi şi amar şi ceaiul,
Ca s-o mai găsească sufletul şi-ar vinde.

***

Cum povestea e prea tristă
Cititorii m-au rugat
Să o fac mai optimistă...
Iată ce a rezultat:

***

Dacă valul cel cu vrajă
Nu-l scufundă chiar de tot
Şi îl va scăpa din mreajă
S-ar putea să afle-un ciot
Să îşi facă altă barcă,
Iar de vâsle i-or fi bune
Palmele, ca să întreacă
Nălucirile nebune.
Iară data viitoare
Nu se va uita bezmetic
Spre begonii cu fecioare
Inocente ipotetic.
(2012)

Or mai fi blesteme sau întâmplări mai blânde
prinse în duzini de vorbe fremătânde...
psi a dat comanda şi tot ea adună
de la fiecare câte-o vorbă bună.

Cuvinte cu mine

cuvinte cu mine nu se opresc niciodată
oricât de tulbure sau de împăcată
aş fi
aş fi în tăcere numai dacă n-aş fi
sau dacă somnul m-ar prea însoţi
mereu
mereu caut nod în papura mea
atent împletită pe casă să-mi stea
stea
să-mi stea stea de gând pe casă de mine
dar caut pete şi luminii când vine
şi vine
prin vine îmi curge gâlceavă sau nu
când pace se face între eu-eu şi eu-tu
tot eu
să mă iert? nu, că n-am ce ierta
greşeala întreagă dacă e-a mea
o port
port cu corăbii sau port cu epave
port haine mai rupte, ţinute mai grave
urmări
tot ale mele, vin după greşeli
greşeli să se spele, urmări nu le speli
pete
sunt pete luminii, luminii când vine
prin vine îmi curg şi gânduri senine
surâs
surâs prin cuvinte, cuvinte cu mine
(2012)

Cuvinte hotărâte de Bianca pentru Blog Power: Cuvinte cu mine. Ce mi-aş adresa dacă m-aş întâlni cu sufletul meu? Pentru ce m-aş certa? Pentru ce m-aş lăuda? Mi-aş ierta greşelile?
Au cuvinte cu ei: Întânirea lui IO cu EU, Tăceri printre cuvinte, Gândurile sufletului meu, Copac rupt, Vreau să-mi împart viaţa cu... MINE!, Oglinda, Iubeşte-te mai mult... pentru că MERIŢI!, stelele nu mă aduc acasă, De vorbă cu mine

Aproape... departe...

Departe seninul, departe furtuna,
Aproape apune în negură luna,
Departe sunt zorii, departe lumina,
Aproape abia mai găsesc rădăcina,
Departe şi frunze, şi iarbă şi flori,
Aproape doar umbră prelinsă din nori.

Departe e timpul când scriam de iubire,
Aproape mi-e liniştea risipită-n neştire.
Departe e lacrima, departe şi dorul,
Aproape că li se secase izvorul.
Departe durerea, departe visarea,
Aproape se-aşterne peste toate uitarea.
Departe alintul, departe cuvântul,
Aproape s-a stins în cenuşă şi gândul.

Departe eram, aproape că nu-s,
Nimic nu-i în plus... nimic nu-i de spus.
(2012)

De aproape, de departe au răspuns la provocarea săptămânală lansată de psi ca să le găsim distanţele măsurate şi înscrise în tabel.

Omăt

bulgări de omăt
uitaţi pe crengi în salcâmi
verzi şi parfumaţi
(2012)

Pentru Ora MWB şi Cuvinte pe portativ

Secretul nostru amărui

Mi te-ai prelins anapoda prin vene,
Te-ai aşezat de-a curmezişul,
Pe dinăuntru fără milă cu tăişul
Prea ascuţit cioplit-ai semne.

Ai vrut prin sânge sunet să-mi inunde,
Ai fost un timp vioară şi arcuş,
Dar mi te-ai rătăcit prin vene la urcuş
Spre inimă şi te-ai oprit în unde.

Şi te-ai înfipt ca ancora, adâncul
Mi l-ai găsit şi l-ai făcut acasă,
Ai prins întreg oceanul meu în plasă
Şi l-ai făcut abis, în tine închizându-l.

Şi amforă mi-ai fost, cum ţi-am fost mare,
Şi val pe val am desenat şi tu, şi eu;
Arheologi ne-or aduna din cioburi în muzeu
De prin talaz cu grea alunecare.

Vom sta alături, oase care s-au albit,
Anosmice şi roase de-a timpului arsură,
Şi ne vor pune alţii la dragoste măsură,
Carbonul ce-a rămas, cu grijă cântărit.

Dar n-are importanţă, că nu va fi aflat
Secretul nostru amărui,
Fiindcă n-am spus niciodată nimănui
De toate mările care ne-au inundat.
(2012)

psi a ales cuvintele din primele pagini de dicţionar, eu le-am trimis în ocean cu iubire, în ocean cu iubire de vers. Tot la psi şi-au aruncat ancora şi alte corăbii ce poartă amfore cu nepreţuite comori.

Our Bitter Secret

You trickled awry through my veins
against the flow, enticing fall,
and with a sharp blade, merciless,
you left your marks against my all.

You wanted through my blood the sound to flood me.
A while you were violin and bow.
You strayed away while climbing in my veins so wildly
and in my heart you led the waves' smooth flow.

You dropped your anchor on my shore with caution,
You found my depths and made in there your home,
You caught into your net my restless ocean
And turned it into abyss inside your perfect dome.

My amphora you were, I was your sea.
On our fates together we drew wave over wave.
They'll gather us in pieces so anyone would see
In the museum all the storms engraved.

And side by side we'll stay, some whitened bones,
Anosmic, bared and gnawed by the time's burn,
They'll weigh our love the same as their stones,
All the remaining carbon collected in the urn.

It doesn't really matter, though, they won't find out;
We never told a soul, not even once,
What our bitter secret is about
Or on all seas that ever flooded us.
(2020)

Harta dezamăgirilor

Pe-o hartă a dezamăgirilor, când eşti copil, baloane de săpun
Se sparg c-o lacrimă şi sunt uitate la primul zâmbet bun,
La prima promisiune, la prima vorbă blândă
Care pictează-n curcubeu culoarea ei plăpândă.

În tinereţe ţi-e iubire la asfinţit şi dimineaţă
Şi pui tiparul ei pe pânza din care-ţi tai o viaţă.
Dacă tai drept sau strâmb e întâmplare sau ispită;
Dacă un vis îţi moare azi spui că ţi-a fost ursită
Puţină suferinţă, puţină disperare şi-apoi înveţi din ele
Că uneori din cer dispar şi mor câteva stele
Şi pui în loc, cu prea nebună şi grea neprevedere,
Alt dor, alt vis, altă iubire, cum inima îţi cere.

Dar se întâmplă mai târziu la masa de noroc
Să joci pe-o carte tot ce ai; şi ştii că nu-i un joc...
Şi îţi îngropi de bună voie aripi la temelie
Şi vise care s-au născut chiar din copilărie;
Şi îţi arunci apoi pe masă clipa când ai fi fost
Ori fericit, ori ţi-ai fi pus cumva la adăpost
Sufletul ars şi viitorul cu pânzele în vânt
Croite amplu din speranţe, nu numai din cuvânt.

Norocul poate să-ţi surâdă sau hohoteşte plin,
Te ţine-n palma lui cu miere, nu-ţi scutură pelin,
Sau se întoarce-ntr-un capriciu şi, de-ai crezut prea tare
În hohotele lui de râs cu tonuri schimbătoare,
Îţi fură aripi îngropate adânc la temelie
Şi visele ce-au început chiar din copilărie.

Să-ţi joci pe-o carte viaţa toată nu-i o idee bună...
Ar trebui să ţii ascuns un as la îndemână:
Asul de cupă are-n el o inimă în plus,
Asul de treflă încă speră şi după ce-a apus
Norocul cel jucat târziu pe ultima ta carte...
Îl scoţi pe şest şi-ţi joci cu el viaţa pe mai departe!
(2012)

O hartă a dezamăgirilor desenată pentru Blog Power.
Au mai croşetat pe acelaşi subiect: Pasiune pe corzi, Probleme în paradis, Reînviere în dragoste, Bălgradul de azi, Absenţa..., Viaţa - vânzătorul de iluzii

Mă foloseşti

Mă foloseşti, ştiu că mă foloseşti!
Îmi iei cuvintele, le legi de tine...
Am înţeles că vrei să faci cu ele numai bine,
Şi pentru amândoi;
Să împlineşti
Visele tale, visele mele,
Cele mai vechi şi cele noi.
Eu te-am lăsat să-mi pui pecete pe cuvinte,
Ţi-am luat şi eu o aripă în folosinţă
Şi m-am slujit de ea s-ating câteva stele
Ţi-am arătat... Îţi mai aduci aminte?

Acum mai trebuie să fim atenţi
Pe unde aşezăm peceţi
Să nu ne amorţească sub greutatea lor
Vreo aripă în zbor,
Vreun dor...
Fiindcă suntem daţi în folosinţă
Şi n-avem instrucţiuni şi etichetă...
Demult am încetat să mă pretind perfectă,
De-aceea cer umil îngăduinţă
Când nu-s cum vrei, dar n-am ce face,
Şi-aş vrea să fiu iertată de nu-ţi place
În fiecare zi întreaga mea fiinţă.
(2012)

Tinereţe

Tinereţea-i corabie albă purtând
Maiestuos marile noastre speranţe,
Lebădă mândră lin lunecând
Nesocotind neglijent vechi uzanţe
Şi faruri care clipesc în trecut, triste pleoape.
Poartă flamuri de aripi întinse curat peste ape,
E semeaţă în doruri şi-i mereu nesupusă în gând.

Tinereţea e fluture, zbor de culori în lumină
Cu aripi contrare alternând inocenţă şi vină,
Frumuseţe de-o zi spoită pe o omidă
Şi prea lesne sărut scuturat pe petale de floare,
Curcubeu şi cascadă ce amână o vară aridă
Surâs nestatornic şi odihnă în suflet, senină,
Nelinişti prea iuţi, bucurii prea ades trecătoare.

Tinereţea e timpul când nu eşti fără iubire
Cum fluture nu-i fără zbor, nici lebădă fără plutire,
Când poţi fi întreg numai cu doi înmulţit,
Cum aripi sunt două la fluturi, la lebăda graţioasă,
Şi-atunci zborul se poate, plutirea n-are sfârşit
Şi timpul îngăduie clipe mai lungi cu grăbire sfioasă
De bătăi de aripi şi de inimă şi zvâcniri de trăire.

Tinereţea ar fi, poate, molipsitoare,
Dar are sălaş în fiece inimă pe o cărare secretă,
Unde pe jos e asfalt şi cu cretă
Sunt desenate speranţe înotând în culoare,
Are sălaş într-o cameră descuiată din care, prin vene,
Inundă mereu, furtunos ori alene,
Pe oricine, căci anii nu ştiu s-o măsoare.
(2012)

Duzina mi-a fost tânără azi. Urmaţi fluturi în zbor şi lebede în mândră plutire către psi şi mai departe pe la oameni frumoşi cu drag de cuvinte.

A mai căzut...

A mai căzut ieri un stejar,
Dar cioata lui va să rămână
Încă un timp, ca un hotar
Al vieţii care-ntârzie s-apună.

Scoarţa i s-a făcut demult cenuşă
Şi păsările au săpat în lemn
Ca să desferece prin el o uşă
Spre veşnicie şi să lase semn.

Ca să-l îmbrăţişezi ţi-ar trebui
Să ai braţe prelungi, dar mai ales
O inimă ce ştie-a rostui
Nemărginirii înc-un înţeles
(2012)