şi ce era uşor să-mi fie-un pic mai greu,
şi să mă doară şalele din când în când,
şi gândul cel amar să-mi umble şchiopătând?
Am voie să îmi pese prin fapte mai puţin
când fapte se răfrâng asupra mea cu chin?
Am voie să nu fiu? Am voie să nu pot?
Am voie ca întâi putinţa să-mi socot?
Am voie să m-apese o şoaptă de durere
şi să n-o cresc în strigăt cât încă e părere?
Am voie să nu-mi răsucesc cuţitu-n rană
decât dacă-i nevoie şi nicicând dintr-o toană?
Am voie să mă scurg ca lacrima sălcie,
să nu devin potop şi altora, şi mie?
(2014)
ai voie.... so fii ceară, sigiliu peste timp
RăspundețiȘtergerecăci eşti zidită-n carne, departe de olimp
şi timpul cerne, doare şi macină tăcut
ai voie. şi mereu, ca reazem şi ca scut
să fie lângă tine un zâmbet, a senin
ai voie şi departe eu ţie mă înclin.
e lângă mine astăzi şi mereu
Ștergeresurâsul tău. de-aceea nu mi-e greu
nici mie să zâmbesc.
şi ţie tot senin şi zâmbet îţi doresc!