sâmbătă, 31 mai 2014

Incandescenţe (XII)

Respiraţie

Suflare vie
în alb de păpădie
când vers adie...

Căutări

Râul din suflet
se prăvale din munte
către linişte.

Insomnie

Gânduri cu stele
vă trimit printre rânduri,
dezghiocate.

Călătorie

Dor de luceferi:
cometă călătoare
cu plete în vers.

Esenţe

Apa filtrată
prin praf stelar de gânduri:
versuri celeste.

Linişte

Paşi de pisică
pe marginea cerului
tac împreună.

Speranţă

Păzind inocenţa,
păstrând în noi copilul
uităm că trecem.
(2014)

S-au jucat de-a muzele: psi, Maya, Vero, Roxana, Laura Laly.

Har sau blestem?

Un fluture, o viaţă de o zi, ne râde-n faţă
cu curcubeul de culori ce-i înfloreşte zborul,
o piatră ni se pare eternă în decorul
schimbat într-o rotire: zi, noapte şi iarăşi dimineaţă.

Pân-o sfărâmă apa, gerul... Nisipul ni se scurge
prin orificiul strâmt al clipei măsurate;
piatra pe care stăm - la fel ca celelalte -
deşi ni se năzare că parcă ne ajunge.

De ce ne doare timpul când ne promite clar
şi fără de tăgadă nimicul nefiinţei?
Nici fluturele şi nici piatra n-au darul conştiinţei,
sau poate e blestem mai mult decât e har?
(2014)

Mulţumiri abisurilor inspiratoare.

Haiku-dicţionar

Tăcerc

Altar pe care
se jertfesc gândurile
nespovedite.

Salinişte

Lacrimi strivite,
între două suspine,
în podul palmei.

Baletuvă

Locul în care
clocoteşte muzica
talaz graţios.

Stelemn

Combustibil viu,
ars în focul creator,
generând idei.

Poftaler

Totdeauna plin,
cel ce-nclină balanţa
spre împlinire.

Trişters

Uitare târzie,
nicicând definitivă,
a durerilor.

Vitriolimp

Otrava care
asezonează frecvent
celebritatea.

Cireşenil

Sâmbure în miez
de dulceaţă putredă
izvodind viaţă.

Naivoriu

Filigran fragil
încrustând peren în om
copilăria.

Storsada

Fuior împletit
din gânduri spiralate
dăruindu-se.

Voltalent

Avânt arcuit
înşurubat în gând
erupând artă.

Rădăcinic

Reamintire
că pământul hrăneşte
şi se hrăneşte.
(2014)

Stârnelinişte

Stare tradusă
prin înscriere dublă
în tabel la psi.

vineri, 30 mai 2014

Adu-mi-i!...

Închisă în tăcerc de lacrimi
şi de salinişte înconjurată,
dansez ameţitor printre străine inimi.

O baletuvă îmi curăţă toată
durerea şi trişters mi-e dansul,
mişcările-s desprinse ca de daltă
din albăstriu stelemn. Balansul
unui poftaler între vis şi viaţă,
ciresenil amestecă târziu şi dimineaţă
în suflet naivoriu prins în storsada lumii
cu miezul rădăcinic şi strig spre timp: "Adu-mi-i
pe toţi! Toţi anii ce-or să vină,
vitriolimp adânc în rău şi-n bine."

Un singur voltalent în arcuri, atâta să-mi rămână:
cuvintele să-mbătrânescă alăturea de mine...

A doua duzină, lăsată comentariu la psi:


Ancorare


Un strigăt mut tacerc, salinişte curgând
din ochiul naivoriu cu nor întunecând
storsada unei inimi cătându-şi rădăcinic
o ancoră-n stelemn trişters acut şi silnic.
În baletuvă arde cireşenil aprins
un voltalent din care răsare alt cuprins:
poftaler plin de viaţă, incert vitriolimp,
se-nclină înainte cu muguri noi de timp.
(2014)

Adu-mi-i spre ştiinţă pe cei cu joc în sânge!
Şi de nu mi-i aduci eu ştiu unde s-or strânge.
Tabelul îi cuprinde la fel ca totdeauna
iar psi ne-a dat şi tonul şi ne ascultă struna.

marți, 27 mai 2014

Am voie?

Am voie să îmbătrânesc şi eu
şi ce era uşor să-mi fie-un pic mai greu,
şi să mă doară şalele din când în când,
şi gândul cel amar să-mi umble şchiopătând?

Am voie să îmi pese prin fapte mai puţin
când fapte se răfrâng asupra mea cu chin?
Am voie să nu fiu? Am voie să nu pot?
Am voie ca întâi putinţa să-mi socot?

Am voie să m-apese o şoaptă de durere
şi să n-o cresc în strigăt cât încă e părere?
Am voie să nu-mi răsucesc cuţitu-n rană
decât dacă-i nevoie şi nicicând dintr-o toană?

Am voie să mă scurg ca lacrima sălcie,
să nu devin potop şi altora, şi mie?
(2014)

Te-aş aştepta

Te-aş aştepta în miez de noapte înstelată
cu toată iarna deodată.
Te-aş aştepta în prag de dimineaţă
cu toamna care poartă ploi pe faţă.
Te-aş aştepta-n amiaza cea fierbinte
cu vara limpede, senină şi cuminte.
Te-aş aştepta în ceasul viu de seară
cu înflorirea revărsată-n primăvară.

Te-aş aştepta în fiecare noapte
ca şi cum timpul ar fi plin de şoapte.
Te-aş aştepta în fiecare zi
ca şi cum anotimpuri nu s-ar trece, n-ar veni...

Dar mi se scurge timpul prin încheieturi
de când te-aştept şi au crescut păduri
pe drumul pe care ar fi trebuit să vii.
Te-am aşteptat şi m-am găsit. Nu mai veni...
(2014)

duminică, 25 mai 2014

Cer albastru

Foaie verde pe vânt dulce,
în plutire să m-arunce
din tristeţile de fier;
cer albastru de la cer.

Foaie verde pe oglindă,
cer izvorului să prindă
şi izvorul de sub pleoapă;
cer albastru de la apă.

Foaie verde pe cărare
sfărâmată sub picioare,
preschimbată în pământ,
cer albastru de cuvânt.

Cer albastru de cuvânt,
cer albastru de la apă,
cer albastru de la vânt;
cer albastru să mă-ncapă.

Dacă cer poate-oi primi...
Dacă nu m-oi mulţumi
cu albastrul meu de nor:
jos - o umbră, sus - fuior

ce se-alintă în plutire
ori mi se desface-n fire
de poveste îngânând
ropot albăstrui de gând.
(2014)

Cer albastru şi cei care
au întemeiat cărare
între ei şi o fereastră
unde şade psi a noastră.
Nu pândeşte, ci păzeşte
jocul vorbelor cum creşte.

sâmbătă, 24 mai 2014

Duzina de cuvinte - Haiku-cerc

Cer de la ape
stea clare, liniştite...
Să mă tulbure...

Stea mi se-aprinde
în zori de gând hămesit
căutându-se...

Zori-m-aş în dor,
când răsuflările-mi par
impare în timp.

Păr spoit cu timp,
var de clipe ce schimbă
aur pe argint.

Văr cu tăcerea,
ecoul vrea să decline
sunete-apuse.

Declin e fuga?
Cel brav, fugind, devine
laş sau înţelept?

Las să m-ascundă,
ca haine ponosite,
îndelungi tăceri.

Haine vorbe
nu te osteni s-ascuţi!
Chiar boante, străpung...

Oşteni în cuvânt
sunt condamnaţi să-şi care
armele-n suflet.

Care-i secretul
din tăcerile sale?
Nimic sau prea mult?

Şale-şi îndoaie
placă; ceilalţi privesc
pe deasupra lui.

Placă turnantă,
inima-nvârte lumea.
Pe cer - curcubeu...
(2014)

Dublată în sens,
duzina de cuvinte
se-nscrie la psi.

miercuri, 21 mai 2014

Grâul trecutei veri

În miez de pâine calbă, rumenită
grâul trecutei veri e-o amintire
a apelor întru rodire,
a soarelui în pârguire,
grâul trecutei veri e o ispită:
aroma soarelui şi-a ploii
se împletesc a netăcere
în miezul pâinii şi mistere
se cuibăresc în cerul gurii
şi se aprind într-un sărut
între idee şi cuvânt...
rod de pământ
în vas de lut.
(2014)

Mulţumiri muzei psi.

duminică, 18 mai 2014

Iris

Cerc de albastru cu miez de mister,
adânc de-ntuneric în mijloc de cer,
oglindă de gând nerostit, nepătruns,
să-ţi aflu-ascunzişul nu-i vrerea de-ajuns.

Cerc de albastru umbrit de sprâncene
adunate-n furtună sau robit între gene
pe care le tremură pleoapa sfioasă,
s-aduc iar seninul gândul tău nu mă lasă.

Cerc de albastru potopit de tristeţe,
cu stropul de mare care-ar vrea să dezgheţe
zăgazul zidit pe iertări prea târzii,
să-i sec disperarea n-am putere, să ştii...

Cerc de albastru aprins de mânie
cu fulger ce spintecă-n carnea cea vie
strălucire de gheaţă pe tăiş de cuţit,
să sting focul rece mi-e avânt irosit.

Cerc de albastru luminat de blândeţe,
cu surâsul deprins în chemări să răsfeţe,
te-aş păstra în adâncul cercului meu
din căprui întuneric. Şi n-ar fi foarte greu.
(2014)


Aflaţi despre ce fel de iris au mai scris
cei care la psipsina s-au înscris.

Printre umbre

Corăbii albe şi strălucitoare
plutesc pe apa azurie,
despică razele de soare,
le mână vântul, le învie.

Şi astăzi sunt, iar mâine nu-s,
apoi apar de nu ştiu unde,
n-au răsărit, şi nici apus,
iar umbra lor nimic n-ascunde,

ci-ntunecă nuanţe, tonuri,
aruncă pete pe pământ.
Privite din înalte domuri
supuse-ar fi de-acelaşi vânt.

Într-un război între lumină
şi umbra care o înghite
ne regăsim: visare lină
sau dor de raze aurite.
(2014)

Mulţumiri muzei Rox.

sâmbătă, 17 mai 2014

Duzina de cuvinte - Mărturia unui vis

Am prins un vis în zori, pe când voia să fugă,
şi l-am robit voinţei mele cu o rugă.
Ca să-i îngădui să se spulbere-n lumină
s-a spovedit, chiar de n-avea vreo vină.
Destinul lui e să ne-atingă făr' să ştim
şi să ne limpezească ce dorim să fim.

"Îmi caut altă gazdă în fiecare seară
când în explozii de culoare se aprinde cerul,
când pleoapele se zbat (pentru a câta oară?)
şi cad supuse somnului topind în el tot greul
care s-a adunat din fapta unei zile.
Îmi caut nou sălaş cu tatonări abile.

Când intru, mă răsfăţ în şoaptele trecute
şi caut viitorul, cel scris cu dor albastru,
aflu incertitudine în gândurile mute
şi-apoi le-ncheg pe toate cu darul meu măiastru.
În labirintul minţii gazdei mele
pun alambic în care-amestec stele.

Face-o harababură această vrajă simplă
ce leagă şi dezleagă ştiute, neştiute,
animă armonii şi năluciri sub tâmplă
şi dă contururi noi acelor amănunte
în uniformă trecere tăcute-alunecând,
pierdute printre tuşe puternice de gând.

În zori, când am să plec şi-am să mă fac lumină,
din urma mea în timp doar vagă amintire
sau nici măcar atât se poate să rămână,
de vraja mea cea dulce să n-aibă nimeni ştire,
dar ochiul în oglindă privi-va cu uimire
ştiind că poate-alege o altă devenire.

Mi-am împlinit menirea când am schimbat o umbră
în geana de azur a unui răsărit
sau într-o atitudine ostilă sau mai sumbră
cioplit-am o fisură prin care am iţit
un capăt dintr-un arc de curcubeu suind
cu sete de-orizont nestinsă şi cu jind."

Eu l-am lăsat să plece în arcul de culori
şi-am să-l aştept să vină de oridecâte ori
va crede că-i de cuviinţă să-mi străbată
prin labirint, sfărmând şi uşă, şi lăcată.
Ştiu că şi voi l-aţi cunoscut şi-l vreţi
şi că vi-l amintiţi din albe dimineţi.
(2014)

Duzina de cuvinte, motiv pentru visare,
îşi are-aceeaşi gazdă, caldă şi primitoare.
Să-i fie împrejur şi ei numai ce-i bine!
Gândul îmi e mai mult, cuvintele-s puţine...

marți, 13 mai 2014

Inter arma silent musae?

Nicolae Grigorescu - Atacul de la Smârdan
Nu tac muzele-ntre arme,
ci plâng şi urlă din rărunchi.
Numai seninătatea lor adoarme
ori moare secerată-n jos de trunchi.

Se răzvrătesc în poze şi-n tablouri
oştenii dându-şi ultima suflare
sau mutilaţi şi-mpuţinaţi de doruri,
secaţi de dragoste şi de visare.

Versuri se scriu, cuvintele-s amare
şi crude ca o lamă de cuţit.
În ele viaţa abia de mai tresare
supusă unui prematur sfârşit,

iar prin romane nici măcar iubirea
nu are gust de fericire, ci-i sălcie
când un sărut precede despărţirea
şi teama că e pentru veşnicie.

Sunt nunţi la care moartea se-mbracă în mireasă,
mame cu sufletul răpus de-acel obuz
ce-a spulberat un fiu în ploaia lui cea deasă
de schije scrijelind însângerat apus

şi sunt copii care trăiesc în sărăcie
de dragoste pe toată vremea lor,
copii ce mâna de părinte n-or s-o ştie
în mângâieri ori sprijin pentru primul zbor.

Se tânguie viori cu disperare
şi glasul se înnoadă sugrumat
de jalea inimii, răscolitoare,
iar tobele sunt clopotele care bat.

Nu faceţi muzele să plângă!
Nu faceţi muzele să urle
şi-n cimitire să se strângă,
şi-n loc de clopote în turle!

Le-aţi auzit în vremea lungă
jelind de mult prea multe ori.
Ar trebui să vă ajungă
şi să vă umple de fiori!

Când banul sună şi vă cheamă
cu goarna lui cea poleită
fie-vă silă, rău şi teamă
de a războiului ispită!

Nu faceţi muzele să plângă
şi nu le faceţi să jelească
şi-n cimitire să ne strângă
moartea cea strâmbă, nefirească!
(2014)

Psi-luneală întârziată nu de tăcerea muzelor, ci de timpul prea zgârcit. Cum n-au tăcut nici muzele celorlaţi psilunatici aflaţi cercetând scrierile înscrise în tabel la psi.

sâmbătă, 10 mai 2014

Nu-nchide uşa...

Nu-nchide uşa, nu o încuia!
Las-o deschisă! Tăcerea huruia
de gânduri, de durere, de simţul amputat
într-un război nedrept şi neadevărat.

În ce urzeală de orgoliu mic
ne-am încâlcit raţiunea până când nimic
ni s-au făcut cuvântul şi-ntâmplarea?
Când s-au întunecat c-un giulgiu şi soarele, şi zarea?

În marş incompatibil cu inima mea tristă
încerc să-l smulg, să-l sfâşii, s-arăt că mai există
o rază de speranţă, o urmă de cuvânt.
Refuz un recviem şi semnul de pământ!

Şi ca-ntr-o aventură romantic inutilă
şi mult prea inocentă ca s-o priveşti cu milă
aşez o floare pe afet, arunc ţeava de tun
şi trag cu floarea-n tine! Sămânţă de gând bun...
(2014)

Cuvintele s-au închegat în alte gânduri,
s-au înşirat mărgele, mărgelele-s pe rânduri,
din rânduri s-a născut încă o pagină pe blog.
Să le aflaţi pe toate la psi-n tabel, vă rog!

joi, 8 mai 2014

Faţa nevăzută a lunii

N-am să cunosc niciodată
faţa nevăzută a lunii.
Argintul ei mă îmbată
cu dorul deşărtăciunii.

Şi dacă şi lumea-i ca luna,
cu stele de lacrimi în jur,
ţinându-şi ascunsă genunea
în umbră, îndărăt de contur?

Şi dacă în umbră sunt stele
pitite în suflete calde,
ca-n lumina lor să se spele
himere captive în nade?

Atunci când în pragul minunii
lumina-i argint într-un vers,
din faţa neştiută a lumii
se desface-n scântei inţeles.

Înţelesul e-o formă sublimă
e culoare, e dor, e avânt,
e foc ce arzând, doar, animă
misterul păstrat în cuvânt.

După ce am pătruns astă taină,
ca un leac cu gust viu de uimire,
ce deschide şi-nchide o rană,
întregitu-mi-am devenire.

N-am să cunosc niciodată
faţa nevăzută a lunii,
dar lumea pare mai adevărată
când naşte cuvânt în ochiul furtunii.
(2014)

Pentru Concurs pe blog organizat de Pishki şi Ratzone, autorul cărţilor ce vor fi acordate câştigătorilor: „Ocean de nimicuri” şi „Sunt un gunoi, sunt un nimic”.

duminică, 4 mai 2014

Ca în fiecare zi

Ca în fiecare zi mă întorc de la şcoală,
îmbrăcată cu hainele surorii mai mari,
cu fusta puţin destrămată la poală,
cusută de mama, dar n-am ochii amari.

Ca în fiecare zi trec pe lângă librărie.
Vitrina ei mare, plină de cărţi, de idei,
întruchipează o lume minunată şi vie.
M-aş rătăci nesfâşit pe cărările ei!

Ca în fiecare zi îmi iau inima-n dinţi
şi mă strecor prin uşa abia întredeschisă
cu paşii timizi şi cât pot de cuminţi
ca să nu fiu băgată în seamă şi respinsă.

Ca în fiecare zi n-am la mine vreun ban,
să pară că-i drept s-ating astă comoară
şi că umbletul meu nu e iarăşi în van,
că inima mea nu începe să doară.

Ca în fiecare zi iau o carte în mână,
îi mângâi coperta cu drag şi cu jind.
Cât de mult îmi doresc să o am, să-mi rămână,
acasă s-o duc, s-adorm seara citind!

Ca în fiecare zi deschid cartea cu milă
să nu las vreun semn, să nu o îndoi,
şi citesc mai departe, căci ştiu la ce filă
am ajuns. Mă scufund în cuvintele noi.

Ca în fiecare zi timpul repede zboară...
Parcă ora-i o clipă, un avânt în visare!
Las cartea pe raft c-o durere amară.
Mă strecor iar afară din tăcerea cea mare.

Ca în fiecare zi plec cu inima strânsă
de teamă că mâine n-am s-o găsesc.
În suflet o lacrimă-mi cade neplânsă
de ochii pustii ce încet se-mpietresc.

Ca în fiecare zi mă gândesc că-i nedrept!
Nu cer podoabe, haine scumpe, palate.
Tot ce-mi doresc e-un cuvânt înţelept,
o lume de vis prinse-n file de carte!
(2014)


Proiectul Semn spre carte îşi propune şi deja reuşeşte să alunge tristeţea nedrept cuibărită în inimi de copii aflaţi în situaţii asemănătoare cu fetiţa despre care am povestit. Dacă vreţi să aduceţi un zâmbet pe un chip inocent puteţi urma una din următoarele căi:

Votaţi proiectul în Ţara lui Andrei, fără să vă lăsaţi împiedicaţi de faptul că crearea contului e ceva mai complicată, apoi distribuiţi link-ul către prieteni generoşi cu rugămintea de a-şi adăuga voturile.

Scrieţi pe blogul propriu despre proiect folosind bannerul conceput de Sonia.

Puteţi, de asemenea, să participaţi la proiect prin donaţii de cărţi sau aducând în atenţia Soniei poveştile unor copii care îşi doresc să citească, dar situaţia materială nu le permite achiziţionarea cărţilor dorite.

Pentru oricare dintre aceste gesturi gesturi generoase vă mulţumesc din suflet!