duminică, 19 ianuarie 2014

Un pumn de clipe

De ce m-aş risipi în lupte fără sens
când tot ce am e-un pumn de clipe?
De ce să caut înţeles ales
în arbitrar, zadarnic ori risipe?

Mai bine tac şi-mi văd de ele,
de clipele atât de greu de prins!
După un timp îmi amintesc numai de cele
care s-au aninat, mărgele, pe un vis.

De ce să-mi uit idei sau să le-alung
în loc să cresc, să-ndrept şi să zidesc?
Mai bine gândul îl cutreier lung
şi-i prind cuvântul ca un giuvaer firesc.

Pierd azi o luptă, dar câştig războiul,
pierd o secundă, nu pustiesc un veac.
Dacă usuc o baltă, nu întind noroiul
pe câmpuri, pe pădure, peste lac.

Nu cruţ o floare şi cosesc o vale,
nu tulbur apele de sus, din nori.
Izvoarele s-ar subţia şi-aproape goale
s-ar teme să mai curgă şi să ude flori.

De ce, atunci când am un pumn de clipe,
aş pierde din esenţă şi m-aş dilua
în mărunţişuri destinate spre risipe
şi înţelesul mare-al lumii l-aş uita?

Şi mai ales de ce n-am învăţat
din ce-am greşit cândva şi încă-ncerc
să spun ce simt cât pot de-adevărat?
Neînţelegerea are contur de cerc.
(2014)

În clubul psi, sper că feriţi de risipire,
ne-am întâlnit cândva pe o idee pură,
un pumn de clipe ce nu-s amăgire,
un pumn de oameni cu cuvânt măsură
la plinul cel de gând croit după trăire.

18 comentarii :

  1. un pumn de clipe de-aş putea desface
    din gândul colbuit de umbre reci,
    un zâmbet pentru inima ce bate
    desferecând cuvintele de înţeles.
    un bob de timp, o lacrimă căzând
    şi peste chipul care-şi caută mirarea
    un vers, o mână de pământ
    ce îmi umbreşte azi tăcerea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tăcerea e o întâmplare plină
      şi când se dă, şi când se-ntoarce înapoi.
      în ea neînţelesul îşi prinde rădăcină
      şi creşte ca şi când ar fi udat de ploi.

      Ștergere
    2. uneori tăcerea este ca pauza dintre două respiraţii. sau dintre două veşti proaste care dor cam la fel.
      acum doar încerc să văd pe care s-o înghit prima. dacă zâmbetul ar ţine loc de aspirină...

      Ștergere
    3. între dureri şi între veşti
      pun uneori cuvânt pe rană.
      câteodată încercarea-i vană,
      cuvântul strânge ca în cleşti.
      dar se întâmplă şi s-aline
      atunci când norii îi alung
      şi-i caut sensul dinspre bine,
      cel ce rămâne când dureri se duc.

      Ștergere
  2. Tacerea, ca de obicei, e de aur. Exista lucruri importante si lucruri mai putin importante. Cand lucrurile mai putin importante devin importante e semn sigur ca-i timp la discretie pentru tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau lucruri ce par importante îşi pierd importanţa dacă sunt privite dintr-o perspectivă mai largă...

      Ștergere
  3. Prea multe neintelegeri in ultimul timp si...si mai mult, prea multe orgolii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Și dacă timpul ne-ar fi la-ndemână
    Și dacă viața-n clipe am trăi,
    Am mai cânta iubirea pe o strună
    Dorindu-ne să nu putem muri?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am cânta iubirea pe o strună şi, poate, după mult, mult timp ne-am dori să putem muri... Cine ştie?

      Ștergere
  5. Un modus vivendi de tot respectul. O versificare cu tâlc(uri) și o delicatețe imperturbabilă. CC

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru apreciere şi pentru seninătatea gândului! :)

      Ștergere
  6. Si problema nu e ca avem un pumn de clipe, problema e ca o apreciem pe fiecare abia dupa ce a trecut

    RăspundețiȘtergere
  7. Fericiţi... cei ce nu se tem de greşeli!

    RăspundețiȘtergere
  8. Din fiece pumn de clipe trebuie să le păstrăm pe cele colorate și dulci iar din celelalte trebuie să învățam. Așa cred

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa cred şi eu, Simona!

      Dar parcă-s prea puţine clipele din pumn
      ca pentru a-nvăţa să repetăm erori
      şi-atunci mă-ntreb: de ce greşim de două ori
      pentru-a pricepe ce nu ne este bun?

      Ștergere