Un pumn de clipe

De ce m-aş risipi în lupte fără sens
când tot ce am e-un pumn de clipe?
De ce să caut înţeles ales
în arbitrar, zadarnic ori risipe?

Mai bine tac şi-mi văd de ele,
de clipele atât de greu de prins!
După un timp îmi amintesc numai de cele
care s-au aninat, mărgele, pe un vis.

De ce să-mi uit idei sau să le-alung
în loc să cresc, să-ndrept şi să zidesc?
Mai bine gândul îl cutreier lung
şi-i prind cuvântul ca un giuvaer firesc.

Pierd azi o luptă, dar câştig războiul,
pierd o secundă, nu pustiesc un veac.
Dacă usuc o baltă, nu întind noroiul
pe câmpuri, pe pădure, peste lac.

Nu cruţ o floare şi cosesc o vale,
nu tulbur apele de sus, din nori.
Izvoarele s-ar subţia şi-aproape goale
s-ar teme să mai curgă şi să ude flori.

De ce, atunci când am un pumn de clipe,
aş pierde din esenţă şi m-aş dilua
în mărunţişuri destinate spre risipe
şi înţelesul mare-al lumii l-aş uita?

Şi mai ales de ce n-am învăţat
din ce-am greşit cândva şi încă-ncerc
să spun ce simt cât pot de-adevărat?
Neînţelegerea are contur de cerc.
(2014)

În clubul psi, sper că feriţi de risipire,
ne-am întâlnit cândva pe o idee pură,
un pumn de clipe ce nu-s amăgire,
un pumn de oameni cu cuvânt măsură
la plinul cel de gând croit după trăire.