Mi-a arătat şi lacrimi, mânie sau tristeţe.
Eu am privit o clipă, ieri numai frumuseţe,
astăzi un rid în plus, ascuns în dos de mână.
Deşi priveam spre ea, eu m-am văzut pe mine
şi după ce mi-am aranjat eşarfa, ori părul ciufulit
m-am dus fără să ştiu că unde am umbrit,
în locul meu, în urmă, numai pustiu rămâne.
De n-ar fi mută, m-ar striga cu jind
să-i umplu golul din inimă, deşertul.
Poate-ar îngenunchia ca s-o scot din inertul
decor ce nu zâmbeşte, nu plânge, nu deapănă vreun gând.
De câte ori, cu ea asemenea, n-am fost şi eu oglindă
în care alte suflete s-au admirat o clipă!
În ochii mei şi-au înălţat neştiutoare-aripă,
inima mea-ncercând zborul să li-l cuprindă.
De mi-au surâs, un zâmbet în privire mi s-a scris
şi lacrimi de-au avut, am plâns tristeţea lor,
am spulberat în mine furtuni, zăpezi şi nor
ca să le-alung din ei... atât cât mi-au permis.
De câte ori, cu ea asemenea, nu m-au lăsat pustie!
Ori un iubit grăbit în fuga-i către alte zări,
ori un copil prea repede crescut, visând cărări
sau zbor înalt... un puf de păpădie!
Ori oameni dragi ce au plecat de tot şi prea departe
ca să îi mai ajungă vreo vorbă sau vreo rugă,
şi nici durerea nu-i ajunge chiar de-a-nvăţat să curgă
prin crăpăturile oglinzii cu colţurile sparte.
Întocmai ca oglinda, să se întoarcă-aş cere
şi i-aş chema şi în genunchi de-aş şti că-i de folos,
dar cresc deşert în dune în suflet pân' la os,
atât de mută şi atâta de lipsită de putere.
Fiindcă ştiu că asta mi-e menirea,
din când în când oglindă, şi mă supune firea.
(2014)
Ştafeta a pornit de la psi, a trecut pe la anaconde, apoi la Vero, de unde am preluat-o dor şi cu mine.
Carmen, nu-mi găsesc cuvintele, nu pot să spun decât că e în nota ta obişnuită... adică superb! :)
RăspundețiȘtergereŞi pe mine mă lasă mută cuvintele tale de laudă, apreciere...
ȘtergereSăru'mâna, Vero!
Frumos si bland, ca o mangaiere.
RăspundețiȘtergereMulţumesc, dor!
RăspundețiȘtergereconcluzia ar fi că vacanţa noastră... a fost cam lungă.
RăspundețiȘtergerecurios, după o lună întreagă de căutări, de rătăciri, astăzi am scris şi eu cu adevărat, în starea aceea ştiută. cu sete aproape.
şi nu mă miră deloc ... oglinda. :)
pentru mine n-a fost prea lungă vacanţa. a fost necesară. toată munca din casă şi din bucătărie din perioada sărbătorilor mie îmi adoarme gândirea. oboseala fizică mă face să nu-mi doresc decât vreun joc uşor de spălat creierul şi mai bine înainte de somn.
Ștergereazi aproape că n-am scris eu, ci scrisul a luat iniţiativa... :)
oglinda e fascinanată. o întorci pe toate părţile şi vezi ce vrea sufletul să vadă. :)
vacanţa mea, carmen, nici nu a existat de fapt. doar că nu am mai scris strict pe jocurile impuse, ceea ce nu a fost chiar rău, pentru că timpul mi-a fost drămuit. poate îmi voi lua răgaz de odihnă în zilele ce vin... decembrie la mine este cu multă muncă şi nu mă plâng.
RăspundețiȘtergeretot despre vacanţa pe care mi-am luat-o la scris, de voie, de nevoie, vorbeam şi eu. am avut zile de stat acasă, dar au fost mai grele decât cele de serviciu, chiar şi când am petrecut. :))
Ștergere