luni, 27 ianuarie 2014

Merele

(Cunoaşterea a început c-o muşcătură)

Un fruct căzut în iarba verde cu valuri tremurate
din mărul cel bătrân, văratic cu ramuri prea înalte
a luat în palma-i de copil şi l-a muşcat uşor
şi-ntâia oară a aflat gust dulce-acrişor
cu care viaţa-l îmbia în mreje uimitoare
spre anii iuţi ai tinereţii întrevăzuţi în zare.

O altă clipă de poveste din timpul cel hapsân:
într-o amiază însorită şi cu parfum de fân
ţine-n rotundul palmei lui rotundul ei de măr
şi-n muşcătura de alint află alt adevăr
cu care viaţa-l îmbia în mreje de pasiune
spre anii care aşteptau pe umeri să se-adune.

Apoi în palme a cuprins un rod, un măr de pântec
în care viaţa începea să murmure alt cântec
şi din rostogolirea lui, păzită cu iubire,
a înţeles că are-un rost. O dulce-nlănţuire
îl îmbia să treacă-n viaţă prin mrejele de drag
spre anii grei de înţelept cu sprijin în toiag.

Un măr frumos cu miezul putred, dar tot plin de parfum
i se făcuse întâmplarea, iar viaţa, ca un fum,
se petrecuse prea în grabă. Şi aştepta să-i cadă
în iarba verde, mătăsoasă tâmpla ca de zăpadă.
Ca în povestea cea mai veche, muşcând mereu din măr,
a tot trăit un adevăr, apoi alt adevăr...
(2014)

Ce gust au merele la ei
şi ce idei
s-au scris din miezul lor
aflaţi la psi foarte uşor.

14 comentarii :

  1. Auolue! Am rămas pe gânduri, rău de tot! Adevăr, după adevăr....poate fi chiar şi povestea mea. Dar parcă nu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adriana, sora mea de onomatopee, exact ”Auolue” mi-a venit și mie în minte la citirea pe diagonală a textului lui Carmen!
      Apoi am descoperit și eu adevăr din adevăr născut... așadar, In mere veritas...și-nc-un veritas...și-nc-un veritas...da ne mai oprim sau mai trântim și câte o minciunică necesară?

      Ștergere
    2. Tu alegi fructul, tu alegi povestea... :)

      Ștergere
    3. Trântim, Mihai! Aşa m-a învăţat bunica mea dragă, cea care avea merele văratice în curte. Pâna la urmă, şi minciunica necesară e unul din adevărurile vieţii... :))

      Ștergere
  2. în fiecare măr e-un înţeles
    prea repede uitat şi prea ades
    pierdut. ceea ce astăzi acum cules
    rămână... vers.
    ... nici nu vreau să ştiu cum îţi vin ideile acestea carmen, mi-e de-ajuns că, vorba adrianei, culeg adevăr cu adevăr şi cad pe gânduri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am nu acum... of, graba! :(

      Ștergere
    2. şi dacă ai vrea să ştii, tot n-aş şti eu ce să-ţi răspund. de obicei scriu în timp ce îmi vin ideile. poezia asta am copt-o vreo două zile, că n-am avut timp să mă aşez s-o scriu până luni după-amiază.

      Ștergere
  3. Cateodata e crud si acru bietul mar,
    Cateodata sec ori poate plin de adevar,
    Insa dincolo de coaja lui neteda si lucioasa
    Poti ajunge doar daca risti aparenta mincinoasa...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau poţi să îl sfărâmi şi să îl cercetezi,
      să vezi dacă-i aşa cum îl aştepţi şi crezi,
      măcar puţin până ajungi la gust.
      Un risc mai calculat pare ceva mai just.

      Ștergere
  4. SI daca cunoasterea a inceput cu o muscatura...ce se intampla cand ajungi la samburii de mar? (Iti comentez anonim ca atat imi permite platforma nu stiu de ce dar sa stii ca sunt eu bloggerul in blugi de la presa in blugi:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu îi mănânc, alţii îi scuipă. Interpretări văd mai multe şi pot să-mi dau dreptate şi mie, şi lor. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Am rămas fără cuvinte! Poezia ta, cumulează trăiri şi experienţe prin care am trecut şi unii din noi, iar gustul mărului mi-a rămas pe buze pentru a rosti acest adevăr: eşti minunată! :)

    RăspundețiȘtergere