Motto: "Şi m-am gândit: moartea, destinul, dispreţul, nu-ţi trebuie decât tinereţe ca sã le râzi în nas.
Dar patruzeci de ani! Asta e dragostea cea mare!"
Magda Isanos - Despre iubirile mari
Stăteau pe bancă într-o seară asemenea oricărei alta
şi nu ştia ce îi venise să-şi depene prin minte soarta.
O cunoscuse-n tinereţe şi sângele i s-a aprins
din clipa-n care i-a surâs, surâsul ei desprins din vis.
N-a fost uşor să-i fure dorul, nici s-o sărute prima dată.
Când s-a-ntâmplat, iubirea lor era atât de-adevărată,
deşi a lui plină de patimi, a ei - de vise de fecioară
şi de mirare c-a lui lipsă făcea ca sufletul să doară.
Ca să găsească leac la toate, potecile şi le-au legat
spre-aceeaşi casă bătrânească, dar ce minune de palat
li se părea că-i străjuieşte când se iscau dintr-o privire
scântei de aur şi lumină ce colorau întrega fire.
N-a fost uşor nici drumul lung pe care-au mers tot împreună
şi, netezindu-l şi-ndreptându-l, au căutat calea cea bună.
Ori amândoi, ori câte unul s-au poticnit din când în când,
dar celălalt era aproape c-o vorbă bună sau c-un gând.
Au fost şi nori, au fost furtuni dezlănţuite de nevoi...
Nu le-au lăsat să îi inunde, le-au domolit tot amândoi,
dar au uitat de-atâta mers de mângâieri, de vorbe multe.
Tăcerea plină de-nţeles au învăţat să şi-o asculte.
Trecuse viaţa peste ei sau ei trecuseră prin viaţă?
Răspunsul nu avea oricum acuma nicio importanţă.
Stăteau pe bancă într-o seară, ea îl privea tot cu blândeţe,
el, numărându-i printre riduri, a adunat tot frumuseţe
şi ca în cea mai minunată din câte-au fost oricând poveşti
i-a murmurat în şoaptă moale: "Femeie, ce frumoasă eşti..."
(2014)
Ce frumuseţi or fi pe lume şi le-au tăiat gândul şi calea
la psilnatici vom vedea urmând la psi cum ştim cărarea.
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
Ai mei părinţi au trăit împreună 37 de ani...dar nu au apucat să îmbătrânească amândoi. De atunci mă gândesc ce noroc au unii, doar că nu-l ştiu. Eu mi-aş dori o asemenea declaraţie după 40 de ani de viaţă împreună. Din păcate, m-am măritat târziu, prea târziu să pot aduna ani mulţi, ci poate doar anii meritaţi. Ani buni.
RăspundețiȘtergereAni buni să vă fie, cei mai buni, căci aveţi şansa înţelepciunii în iubire!
Ștergeretrecuse viața peste noi
RăspundețiȘtergerecu arcuri și cu focuri, goi
priveam în urma anilor ce ning
pe drumul dintr-o dată stins
și-apoi
din cercuri și inele noi
s-au adunat în palme
tăceri molcome
brăzdate de argint și râs
de timpul ca un pluș
o catifea
sub care râde inima.
... bunicii mei au aniversat împreună 62 de ani de căsnicie. părinții mei aniversează curând 48 de ani de căsnicie... iar când tata povestește despre cum s-au văzut prima oară, încă i se mai aburesc ochii de emoție.
Mulţi ani şi buni să aibă în faţă părinţii tăi!
ȘtergereDap deja 50 de ani impreuna incepe sa devina un vis imposibil, bine, eu m-am decis sa traiesc 150 caz in care sigur mi-ar iesi treaba asta, dar nu stiu ce planuri o avea si el :)
RăspundețiȘtergereCred că ar trebui să-ţi urmeze exemplul!
ȘtergereCred că acesta e stilul cel mai potrivit de a exprima asemenea stări, atinse de prea puțini dintre muritori...
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
ȘtergereRareori se țes povești așa frumoase-n doi, până la adânci bătrâneți.
RăspundețiȘtergereAşa e! Din păcate viaţa trece tare repede şi e rareori preţuită clipă de clipă.
ȘtergereȘi dragii mei părinți sunt împreună de peste 40 de ani. Mi-au plăcut aceste versuri, și comentariile pe care le-au iscat ele. Dar când nu-mi plac mie versurile tale?
RăspundețiȘtergereDragii tăi părinţi să aibă parte de încă mulţi ani împreună!
ȘtergereMulţumesc!
Mi-ar placea sa fie si povestea bunicilor mei asa. Din pacate viata nu le-a dat astfel de bucurii.
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău, Bianca! Eu îţi doresc să te regăseşti pe tine în povestea aceasta peste mulţi, mulţi ani!
ȘtergereTrecuta-au anii peste ei
RăspundețiȘtergereau riduri multe, părul nins
nu mai sunt acum tinerei
chiar dacă timpul a trecut, nu i-a învins
ei se iubesc ca la-nceput.
Mulţumesc, Maya!
Ștergere