luni, 6 septembrie 2010

Să nu mă cauţi


Priveşte-mă mult
până când n-ai să mai vezi nimic altceva
în afară de mine.
De la o vreme nici pe mine
n-ai să mă mai zăreşti cum sunt;
ai să crezi că mi-au crescut aripi
şi, de teamă să nu zbor,
ai să vrei să mă ţii în braţe.
Să nu te miri că nu mai sunt.
Nu, să nu mă cauţi atunci,
să nu te uiţi nici spre cer
şi nici peste ape.
Să te uiţi doar în iarbă.
Priveşte-mă mult
până când n-ai să mai vezi nimic altceva
în afară de iarbă.
(1989)

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu