Se îngrămădesc florile în respiraţia mea
de pământ aburind,
de parcă s-ar fi adunat toată primăvara
de prin zăpezile târzii alungată.
Sunt multe flori, multe,
inconştient dezrădăcinate de-o primăvară nebună,
sublime ca tăcerea scursă din boabele de rouă
la răsăritul fierbinte al zilei;
şi-au să se ofilească.
Acum încă mai respiră, încă mai respiră,
neghicind culoarea amurgului.
Mâine vor foşni trist
precum o rochie de mireasă
care n-a mai fost îmbrăcată.
(1988)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu