Altceva

"Călătorii sunt rugaţi să poftească în vagoane.
Poftiţi în vagoane, stimaţi călători!
Vă rugăm să poftiţi în vagoane!"
spunea, striga disperat crainicul gării.
Atâta lume era adunată pe peron
şi nimeni nu voia să urce
în trenul acela lung.
Atâta lume şi nici un călător.
Toţi veniseră să vadă, să vadă numai,
trenul acela lung.
Şi toţi aşteptau.
Altceva...

Iar trenul acela lung
n-a mai plecat.
(1988)

E singura poezie despre perioada de dinainte de 1989 pe care am făcut-o vreodată; şi e scrisă cu dorinţa, pe care o credeam atunci aproape de neîndeplinit, de a vedea sfârşitul ei. N-a mai durat decât un an, până când am văzut, uimită, un om care spunea, striga disperat aceleaşi cuvinte într-un microfon...