Vis

Ochiul leneş s-a închis
Şi-a trimis furiş spre vis
Căutarea-i, cu sfială,
Şi-a căzut, iar, în greşeală.

Cerul parcă-i mai înalt
Şi te-avânţi uşor c-un salt
Către locul cel ascuns
Unde mintea n-a pătruns,
Unde gândul n-a ajuns.
Toate sunt ca o părere
Fără rost şi fără vrere,
Se înlănţuie, se leagă,
Curg încet şi se dezleagă.
Se desfac din deasă ceaţă
Şi, un timp, capătă viaţă.
Se pictează în culori
Scurse pe raze de sori.
Se întâmplă ne-ntâmplate
Şi le uiţi apoi pe toate.

Iar când ziua se despică,
Leneş, pleoapa şi-o ridică
Ochiul, cu mirarea-n gene,
Şi, sătul să-i fie lene,
Lasă visul să se culce
În uitarea lui cea dulce.
(2010)