Chopin, ceai negru şi-o ţigară

Iubirea noastră a trăit
Un timp… un an sau poate-o seară
Chopin, ceai negru şi-o ţigară
Ne-au fost prieteni, ne-au păzit.

Când, mai întâi, ne-am întâlnit
Intr-o odaie amândoi
Am stat de veghe-ascunşi de ploi
Privind în noi spre infinit.

Ne-am încălzit în seara lungă
Cu un ceai negru şi amar,
În aburi de mărgăritar
Lăsând iubirea să ne-ajungă.

Am mai aprins şi o ţigară
Şi fumul albăstrui ne-a dus
Prin clipele de la apus
Într-a visării dulce ţară.

Şi răsuna ca într-o vrajă,
De peste tot, de nicăieri,
Chopin în blânde adieri,
Iar noi stăteam iubirii strajă.

Demult în lume ai plecat,
Ţigara-i stinsă, ceaiul rece,
Iar la pian nu mai petrece
Chopin în valsuri de-altădat’.

Odaia inimii-i pustie
Şi numai amintiri sihastre,
Un abur cald, fumuri albastre,
Cântecul vechi sunt pe vecie…

Din amintiri va să-mi răsară
Şi dor trecut să-mi reînvie,
Cât mi-ar fi ora de târzie,
Chpin, ceai negru şi-o ţigară...
(1999)