Un cuvânt

(traducere, după acelaşi autor)

Cum toate-n lume-s trecătoare
Cum timpul în clepsidră moare,
Fire de praf pe-aripi de vânt
E tot ce suntem pe pământ.

Doar un cuvânt ar trebui
Să ne-amintim spre a trăi,
E un cuvânt ce stă ascuns
Unde privirea n-a pătruns.

De-un înger blând îmi este dor
Să mă dezlege şi să zbor,
De-un zâmbet pur, de ochii ei
De un sărut când ies scântei.

În părul ei lumini lucesc
Şi glasul ei e…îngeresc,
Şi-apoi când mă trezesc… dispare.
Nu-i rămas bun, nici disperare.

Iarăşi în vis m-am scufundat,
Am să-l trăiesc cu-adevărat.
Să fii mai bun dă vieţii rost?
Sau să iubeşti cum n-a mai fost?

La fel ca ei, trăieşte clipa,
Vremea măsoară cu aripa,
Când la sfârşit mai poţi să murmuri
Doar un cuvânt şi-acela-i:
Fluturi…
(2010)


Una din poeziile lui Andrei care mi-a plăcut atât de mult încât m-am temut să nu-i stric armonia, să nu-i pierd pe drum vreun fir de gând...
Sper să fi fost la fel de aproape cum mi-am dorit de One word.

Te iubesc

Te iubesc ca o pădure
Un ram verde şi banal,
Te iubesc ca o nălucă
Lumea ei de ireal,
Te iubesc precum tăcerea
Peşterile din pământ,
Te iubesc ca un râu iute
Apele repezi curgând,
Te iubesc ca un lan galben
Florile roşii de mac,
Te iubesc ca bolta ‘naltă
Stelele căzute-n lac,
Te iubesc ca o dorinţă
Dorul cel mai avântat,
Te iubesc ca o speranţă
Neatinsă de păcat
Vremea lungă de-aşteptare
Spune-mi… că nu m-ai uitat.
(1988)

Şarpe

Eşti ca un şarpe
Alunecos şi rece
Ce-nveninat mă muşcă
Cu o privire verde
Otravă în privire
Venin care ucide
Dorinţa mea de viaţă
Dorinţa de iubire
Eşti ca un şarpe verde
Ce mă încolăceşte
Suflarea-mi se sfârşeşte
Şi-aş vrea să fug de tine
În locuri neumblate
Dar paşii tu mi-i legi
Cu-nveninate mâini
Cu gheare-nveninate
Mă sfâşii şi mă zgârii
Şi-aş vrea să ştiu de ce
Ai inimă de şarpe
Ce-omoară frumuseţea
Acum mă simt învinsă
Acum tu m-ai învins
Dar nu uita otrava
Ce-ai picurat-o-n mine
Îmi dăruie plăcerea
Să văd că te târăşti
(1990)

Asfinţit

Sub stejari cioturoşi cu crengile crescute pe cer,
Între lumânări albe de mesteacăn,
Mi-am tras sufletul fugărit de lume,
De întâmplări... şi de mine din când în când...
M-am sprijinit de-o tulpină bătrână
Şi am stat nemişcată
Până când glasul păsărilor m-a străbătut,
Până când vântul m-a spulberat,
Pâna când iarba mi s-a strecurat printre degete...
În zare pădurea s-a scufundat într-un incendiu pustiitor.
Mai stau puţin pe aici,
Să ajungă până la mine.
(2010)

În ochii lui

(traducere, acelaşi autor)

În ochii lui te oglindeşti
Nu ştiu ce văd... şi cine eşti
Cuprinsă într-o-mbrăţişare
Eşti tu... ceva din mine moare.

Durerea mea e-un strigăt mut
Ca un cocor stingher şi rupt;
O lacrimă curge uşor
Şi-n drumul ei a frânt un zbor.

Pierdut de tot şi eu m-am frânt
Şi am căzut către pământ,
În întuneric dacă pleci
Râmân în suflet toate seci.

Pământul parcă m-a cuprins,
Dar umbra ta tot m-a atins;
Cu ochii strânşi... orb vreau să fiu!
În ochii lui să nu te ştiu!

Nici un gând viu...
(2010)


Nu ştiu dacă am reuşit să păstrez la fel de intense sentimentele din Another's eye de Andrei. Sper că n-am pierdut prea multe din fulgerele şi tornadele din care a apărut.

Şi nu e nimeni

Şi nu e nimeni s-alunge norii,
Albastre vise să dezvelească,
Cu-aripi de doruri să mă plutească
În stoluri albe, iar, cocorii.

Şi nu e nimeni ploaia s-o-ncete
Şi gânduri oarbe să le adune,
Din toamna mea, ca o genune,
Să le înece-n hăuri bete.

Şi nu e nimeni s-oprească vântul,
Să ducă lung pe văi secate
Tot ce-am greşit, cele păcate
În care m-a purtat cuvântul.

Şi nu e nimeni să îmi aducă
Visarea, cântul şi lumina
Şi să alunge, tandru, vina
Că dragostea mi-a fost poruncă.
(1999)

O poezie veche... o emoţie nouă, reînviată de varianta ei în engleză There's no one cu care Andrei m-a lăsat din nou fără cuvinte.
Sper să vă bucuraţi de muzica acestor versuri la fel de mult ca mine.

În mintea mea

De dimineaţă
Soarele se desface din ceaţă
Şi mă deschid spre lumină
Senină.

Ziua cea nouă
Îmi umple ochii de rouă,
Îmi sapă riduri în minte
Fără cuvinte.

Timpul îmi moare
De sunt legată fără scăpare
De lucruri mărunte
Şi amănunte.

Garduri şi spini,
Griji şi necazuri, câteva vini
Stau înşirate pe drumul spre stele…
N-ajung la ele.

În seara căruntă
Visul din nou mă inundă
Şi-s liberă iar, oricând aş vrea,
În mintea mea.
(2010)

Doar iubire a fost... Şi atât

(traducere, acelaşi autor)

N-am ştiut, n-am crezut, nu mi-a păsat,
Niciodată n-am gândit c-ai fi plecat;
Ca un copil te-ai răzvrătit înspăimântată
Şi ai fugit de dragostea adevărată.

Cum să urăsc că te iubesc atât de mult
Acum când inima nu pot să-ţi mai ascult?
Nici eu nu ştiu, nici alţii n-au cum să înţeleagă
Că-n ochii tăi sunt stele care privirea-mi leagă.

Draga mea, de-ai să crezi, ştiu acum
Că iubirea s-o zideşti e lung drum;
Zbor înalt, fără tine nu-l pot,
Să te-ntorci încă-aştept... să fiu tot.

N-am crezut, nu mi-a păsat, n-am ştiut
Cine-a fost vinovat în trecut...
Cred că eu... pentru că fără viaţă
Inima în zăpadă-mi îngheaţă.

S-a sfârşit...
Doar iubire a fost... Şi atât.
(2010)


Încă o poezie de dragoste, frumoasă ca iubirea Never love de Andrei

Chopin, ceai negru şi-o ţigară

Iubirea noastră a trăit
Un timp… un an sau poate-o seară
Chopin, ceai negru şi-o ţigară
Ne-au fost prieteni, ne-au păzit.

Când, mai întâi, ne-am întâlnit
Intr-o odaie amândoi
Am stat de veghe-ascunşi de ploi
Privind în noi spre infinit.

Ne-am încălzit în seara lungă
Cu un ceai negru şi amar,
În aburi de mărgăritar
Lăsând iubirea să ne-ajungă.

Am mai aprins şi o ţigară
Şi fumul albăstrui ne-a dus
Prin clipele de la apus
Într-a visării dulce ţară.

Şi răsuna ca într-o vrajă,
De peste tot, de nicăieri,
Chopin în blânde adieri,
Iar noi stăteam iubirii strajă.

Demult în lume ai plecat,
Ţigara-i stinsă, ceaiul rece,
Iar la pian nu mai petrece
Chopin în valsuri de-altădat’.

Odaia inimii-i pustie
Şi numai amintiri sihastre,
Un abur cald, fumuri albastre,
Cântecul vechi sunt pe vecie…

Din amintiri va să-mi răsară
Şi dor trecut să-mi reînvie,
Cât mi-ar fi ora de târzie,
Chpin, ceai negru şi-o ţigară...
(1999)

Vine o zi

Vine o zi
Când e târziu
Când nu mai ştii
Dacă eşti viu
Şi din averi
Că ţi-ai pierdut
Cu supărări
Timp ce-a trecut
Ţi-au otrăvit
Inima bună
Şi s-au hrănit
Dintr-o minciună
Şi-ai vrea atunci
Să nu fi fost
Păduri şi lunci
Fără de rost
Să fi zburdat
Peste câmpii
Să fi cântat
La ciocârlii
Să fi păstrat
În suflet pură
Şi-n gând curat
Şi fără ură
Speranţa vie
Ca să te poarte
Spre ce-o să fie
Spre mai departe
Mereu să crezi
Când e furtună
Şi să visezi
La vreme bună
Să pleci atunci
Cum n-ai mai fost
Pe văi şi lunci
Să le dai rost
Şi să alergi
Peste câmpii
Să le-nţelegi
Pe ciocârlii
(2010)

Eşti tu

(traducere, după acelaşi autor)

Eşti muzica ce mă străbate,
Pură... şi blândă...şi profundă,
Cu sunetele ei înalte
Ochii în lacrimi mi-i cufundă.

Eşti sângele prin trup pulsând
Când inima nebună bate,
Eşti sensul vieţii-adevărate,
Primul şi ultimul cuvânt.

Eşti iarnă, eşti şi primăvară,
Dar din culoarea lor n-ai luat,
Lumina ta, e prima oară,
Din curcubeu că s-a iscat.

Eşti tot ce văd în întuneric,
Trăieşti mereu în mintea mea
Şi n-am să uit. Un vis feeric
Cât ţine vremea va dura.

Eşti versul ce-mi conduce mâna,
Eşti timpul când zăresc lumina,
Eşti inima şi gândul meu,
Eşti rostul de a fi mereu.

Eşti TU...
(2010)


It's you de Andrei, o poezie pe care am trăit-o fiecare dintre noi.

Flori de cireş

S-a întins primăvara pe câmpuri
Cu verdele-atâta de crud,
Pământul negru şi ud
Respiră prin gură de muguri.

Aproape i-auzi cum pocnesc
Şi sorb cu nesaţ din lumină,
Când setea de viaţă-şi alină,
Când dorul de soare-i firesc.

Pe suflul de aripi de vânt
Se poartă petale sfioase,
Din flori de cireş vaporoase
Ca norii de spumă dansând.

Şi flori de cireş şi de nor
Străpunse au fost fiecare
De noua, înalta cântare,
De trilul de aripi în zbor.

S-a întins primăvara în toate,
Stăpână, porunca-şi rosteşte,
Natura supusă musteşte
De seva iubirii curate.
(2010)

Suflet fără stea

Din când în când mai ieşi în calea mea
Ca o furtună fulgerând cocori
Şi îmi frângi aripi şi dezlănţui nori
În sufletul rămas fără vreo stea.

Şi-atunci când mintea-i seacă şi pustie
Şi sufletul mi-e plin... de-un gol imens,
Când vorbele nu au un inţeles
Încerc să-mi amintesc de încă-s vie.

Un palid zâmbet dacă văd pe undeva
Mi-aprinde-n zarea depărtată
Steaua speranţei strălucind mirată
Şi caut printre cioburi de simţiri... ceva.

Un colţ de geană a păstrat pe ea
O lacrimă uscată de surâsul mic
Şi parcă-n ea se oglindeşte-un pic
Un chip uitat pe raft în mintea mea.

Şi-atunci furtuna fulgeră cocori
Şi-mi amintesc de zboruri secerate,
De aripi frânte şi le-aş vrea uitate
Şi stele-aş vrea în suflet... uneori.
(2010)


Nu pot uita cum am rămas mută în marea de emoţii care m-a copleşit citind Starless Soul tradusă de Andrei, Author al My story in lyrics. Cu mult talent şi înţelegere a păstrat intacte furtunile poeziei mele.
Mulţumesc din suflet!

Şapte zile

(traducere, după acelaşi autor)

L-am vizitat pe Zeus într-o zi
Sperând din suflet că va şti
Cum să mă regăsesc, să aflu cine sunt acum,
Şi din Olimpia m-am aşternut la drum.

La fiica lui, Artemis, am ajuns,
La templul ei, urcând peste copaci, în sus;
Ea, dintre toţi, îmi este călăuză,
Căci sunt pierdut şi calea mi-e confuză.

Şi piramidele, în timp, vor arăta
Calea pe care eu o voi urma,
Mă-ndreaptă către sud pe o cărare
De Keops desenată, s-o aflu-n căutare.

Călătoria către Babilon m-a dus
Unde grădinile ce-au fost acuma nu-s,
Un împărat le-a suspendat cândva
Şi-acum au dispărut...dar nu şi vina mea.

Sufletul meu se zbate sub pământ
De când mi-am întalnit propriul mormânt;
La fel cum Mausol soţia şi-a iubit,
Dragostea mea va fi când viaţa s-a sfârşit.

Şi-apoi busola mă conduce peste mări,
Când, aţipit, pe cer rămâne Helios în urmă,
Ştiind ce am să fiu, Colosul arată către ţări
Unde fiori tăcuţi cărarea-mi curmă.

Şi în sfârşit zăresc lumina cea din vis,
Turnul înalt fereşte vasele de-abis,
E Alexandria, oraşul care pare locul
În care calea şi-a-mplinit norocul.

Doar şapte zile călătoria a durat,
Dar locul sfânt ce-l caut, n-am aflat;
Şapte minuni din lume s-ajute n-au putut,
Nicicând n-am să mă aflu... sunt pierdut.
(2010)


Ieşită din lumea legendelor, a minunilor clădite de mâini iscusite şi averi greu de imaginat Seven days spune o poveste fascinantă despre căutărea altor minuni pe care numai dragostea le poate zidi. O poveste scrisă de Andrei şi încercarea mea de a o rescrie păstrându-i cât mai mult din sensurile originale.

Oglinda

Adună, din cioburi, oglinda cea veche
În care-am privit la un suflet pereche,
Lipeşte bucăţile, iar, împreună
Şi poate vom sta într-o zare mai bună.

Adună, din cioburi, oglinda stricată,
Încearcă să pui, din nou, laolaltă
Cuvintele mele şi liniştea ta
Şi vezi dac-apare iubirea în ea.

Adună, din cioburi, oglinda de-argint
Şi scutură praful din fiece gând,
Fă iarăşi lumină pe apele ei
Şi-aprinde din inimă un roi de scântei.

Imaginea, astăzi, e frântă în mii,
Nu mai găsim ce-am avut. Eram vii.
Somnul adânc ne-a cuprins şi-am uitat
Şi-apoi am pierdut şi tot ce-am visat.
(2000)