Autostop

O duduie cam bălaie, cum se zice,-n neuron
s-a suit într-un Ferrari roşu-aprins şi cu blazon
pe volan şi a pornit să străbată-autostrada,
posedând o grijă numai: să nu părăsească banda.
N-a contat că dinainte îi veneau maşini urlând
din claxoanele nervoase şi din far atenţionând,
n-a contat că un şofer a luat-o în balon
arătându-i către frunte cu un gest nu de bon ton,
n-a contat nici poliţistul care a iţit pe geam
un baton în dungi alb-negru, parcă mult prea tam-nisam,
n-au contat marcaje, semne, semafoare şi borduri,
n-au contat nici cele mai neaoşe înjurături
care bat orice obraz de-ar crăpa şi tencuiala.
Duduiţei n-au putut să-i înlăture beteala,
strălucire indolentă şi mândrie deşănţată,
ce-i spoia lipsa de cuget, pretinzând că-i judecată.
GPS-ul din dotare, resetat dintr-un buton,
o ţinea una şi bună: cu un glas ca un trombon
îi spunea s-o ia la dreapta la orice ieşire-avea
de pe calea de rulare. Blonda nu se supunea...
Ofuscat de ignorare, dar mai mult de ignoranţă,
GPS-ul şi-a dres glasul şi-a rostit, plin de speranţă:
"În cincizeci de metri-n faţă e-un refugiu de parcare.
Să opreşti, te rog acolo, dacă nu-i cu supărare.
Eu cobor. Nu pot răbda să văd câtă fudulie
zace într-o hututuie ce conduce o cutie!"
Blondei i-a crescut tensiunea după-aşa jignire gravă...
pentru-al ei frumos Ferrari. A oprit şi,-ntr-o epavă
preschimbat printr-o trântire de asfaltul dur şi rece,
GPS-ul coborât-a în picaj. Dar când să plece,
maşinuţa ei cea scumpă a trecut cu dreapta spate
pe cutia amuţită pentru o eternitate.
Roata, fâsâind puţin, s-a umflat decliv, apoi
o burtică-a dezvoltat, lăfăită în noroi.
Ca o neagră tragedie aventura s-a sfârşit:
lacrimi, ţipăt disperat, suflet tandru chinuit,
telefon la depanare şi maşină de tractare,
autostopistă blondă în refugiul de parcare.

Morala I

Blonda ar fi trebuit să-şi respecte GPS-ul.
Ea şi alţii pe alături ar fi evitat tot stressul
dacă nu l-ar fi tratat cum tratează-un babuin
coaja de la o banană ce-i serveşte drept festin.

Morala II

Poate ar fi trebuit să privească din balcon
maşinuţe roşii, iuţi şi să-şi ia un telefon
c-un căluţ cambrat pe el.I-ar fi fost atât de-aproape
de ureche şi de suflet, de poşeta ei cu clape!...

Confesiune sau morala III

Eu nu-s blondă, iar la creier cred că nu sunt blondă des...
De aceea îmi cer scuze de n-am scris pe înţeles,
supărând pe cineva. Este numai un şablon,
iar povestea am citit-o astăzi de pe telefon
când veneam de la serviciu, patru'ş'cinci de kilometri
de navetă. (Şi la dus sunt aceiaşi parametri.)
Când eram mai tinerică n-am avut cu ce plăti
taxa de şcolarizare, şofer spre a deveni.
Mai târziu lipsit-a timpul. Când avut-am timp şi bani
mi s-a diluat tot cheful, dup-atât amar de ani.
Şi tot fac autostopul, cincisprezece ani să fie,
după ce m-am săturat de tren şi cărăuşie
în dubiţe reci, murdare şi ades aglomerate.
La ocazie, comfortul e mai bun ca-n celelalte,
de costat costă la fel, iar viteza, de departe
îmi aduce un câştig măsurat în timp, fireşte.
(Mai e oare cineva care nu îl preţuieşte?)

Dar ca pasager, să ştiţi că am experienţă vastă
la ce are patru roţi, un motor, volan şi poartă
pe şosele om şi marfă. În mod neprofesoinist
pot să-mpărtăşesc impresii de-amator şi de artist
despre cum se ia o curbă în maşini de orice tip.
Doar în una n-am urcat, şi cred că nu-i niciun chip...
Le-am zărit trecând pe stradă... Acum sunt şi-ndată nu-s.
Parcă zboară; avioane le-aş numi, de-ar fi pe sus.
Poate că de-aceea-mi plac, fiindcă nu le pot atinge
poate că de-aceea dorul niciodată nu se stinge.
Ca să îmi astâmpăr, totuşi, din dorinţa ne-mplinită
am colecţionat... cu bani, oarecum nechibzuită,
şi ţin în bibliotecă, lângă cărţi, nişte machete
de maşini roşii şi negre, galbene, foarte cochete,
care poartă pe capotă un micuţ căluţ cambrat
Nu mă credeţi? De aceea le-am pozat şi arătat.
Până s-o opri vreuna să mă ia din drum spre casă
şi naveta să mi-o facă incredibil de frumoasă,
dacă plouă cu găleata, sau de toarnă din butoi,
dacă-i soare de îţi vine pe moment să te despoi,
dacă ninge, dacă-i viscol, dacă vine vreo furtună,
e pe drum o maşinuţă şi o inimă prea bună
ce mă duce ori m-aduce. Eu citesc, admir sau dorm...
şi sunt recunoscătoare omului care e OM.
Şi la fel vă sunt şi vouă c-aţi avut astăzi răbdare.
Vă invit acum la Eddie să citiţi pe fiecare
din cei ce-au scris cu duzina literei din alfabet
din poziţia a doua, pusă astăzi pe tapet.
(2015)