― Mă iubeşti?
― Când îmi eşti.
― Mă culegi?
― Din pribegi.
― Mă aduni?
― Din genuni.
― Mă păstrezi?
― Când visezi.
― Mă alungi?
― Nu-mi ajungi.
― Mă îmbii?
― Când nu-mi vii.
― Mă săruţi?
― Când mă uiţi.
― Mă încingi?
― Dor în chingi.
― Mă alini?
― Doar de vini.
― Mă încerci?
― De poteci.
― Mă-nconjori?
― Ning cu flori.
― Mă înveţi?
― Mii de vieţi.
― Mă iubeşti?
― Când îmi eşti.
― Ce să-ţi fiu?
― Argint viu...
(2015)
― Îi citeşti?
― Dacă scriu.
― Îi găseşti?
― Da. Se-nscriu.
― Cum anume?
― După nume.
― În ce loc?
― La Eddie-n joc.
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
Argintul tau viu chiar m-a facut sa zambesc.
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Mă bucur. Eu mulţumesc! :)
Ștergere- Ţi-a plăcut?
RăspundețiȘtergere- De la-nceput!
- Te-a-nveselit?
- Pân' la sfârşit! :)
- M-am gândit
Ștergerecă va plăcea?
- Păi, nu prea...
M-am îndoit.
Mulţumesc, Vero! :)
Draga Carmencita, cum faci tu, draga mea?
RăspundețiȘtergereNu ma lansez sa-ti raspund in versuri ca nu vreau cu nici un chip sa deturnez atentia de la inspiratele tale ... poezele (cuvantul asta totusi minimizeaza felul lor de a exista!)
Ce sa spun? Super! :)
Mi-ai luat si inspiratia, aia pentru comentarii! :) ca si respiratira! :)
Nu fac de fiecare dată la fel. Uneori am ceva de spus şi mă ţin de idee, alteori mă las purtată din gând în rimă în alt gând... Să ştii că nu încetez să mă întreb şi eu de unde-mi răsar câteodată cuvintele şi să mă minunez.
ȘtergereDe data aceasta m-am gândit să scriu versuri scurte ca să obţin un ritm alert, de argint viu. Mai departe a fost întâmplare şi căutare de rime potrivite ca răspuns la întrebări. Iar ultimele două versuri m-au izbit în faţă brusc şi fără să le caut... :)
Mulţumesc, Cita dragă! :)
Carmen, eşti izvor nesecat, eşti o încântare şi o bucurie nemăsurată! A fost o plăcere, la fel ca şi ultimele noastre provocări. Eşti din ce in ce mai efervescentă! Te felicit! Cu inima..
RăspundețiȘtergereMă bucur că îţi las această impresie. Sper să fiu la înălţimea aşteptărilor şi de acum înainte, să am timpul şi energia necesare... Mulţumesc mult, Adriana! :)
Ștergeremini dialog prelungit
RăspundețiȘtergeresa fie toate cele de zis
raspunsurile sa linisteasca
iar zilele sa se adune frumos! :)
De-ar fi viaţa poezie,
Ștergereaş vrea să trăiesc o mie
nu de ani, ci chiar de vieţi,
toate doar între poeţi. :)