De nepătruns

M-ai început de la cuprins,
m-ai frunzărit absent şi pe sărite.
Pe-o pagină vreo câteva cuvinte,
uimindu-te, de suflet ţi s-au prins

şi, curios să înţelegi mai mult,
ai căutat prin pagini disparate,
şi-ai disecat tăceri printre păcate
şi râsete-ntr-a verbului tumult.

Apoi citit-ai toată cartea, rând cu rând,
şi notele de la subsol spre luminare
pe unde-a întâmplărilor cărare
se înfunda într-un abis de gând.

Ce ai aflat? M-ai învăţat pe mine
aşa cum par, abstractă, pe de rost,
cu idealuri zămislite din ce-am fost
trimise în solie peste hotar spre mâine?

M-ai încadrat în ramă fără zare,
simplificată-n planul de idei,
m-ai sărăcit de ce-i nespus şi de scântei,
sămânţa flăcărilor viitoare.

Printre atâtea vorbe câte-am spus
şi printre lacrimi, zâmbete şi gesturi
sunt rânduri albe-n care universuri
răsar, apun şi ţi-s de nepătruns...
(2015)