Ventilaţie asistată

Pe-un catafalc ajuns, răpus de anemie,
zăcea împuţinat, cu faţa pământie,
cu falca încleştată, portret al neputinţei
ce macină şi-omoară-nceputul năzuinţei,
timpul meu liber din cuget unde port
retuşul realităţii. Era, sărmanul, mort,
depus într-un coşciug 'nainte de deces
spre-a-mpiedica molima să capete acces
la timpul celălalt ce are mai mult rost
în schema vieţii mele de om cu cuget prost,
supus şi-nlănţuit de clipa scursă-n grabă,
zi după zi fugind după vreo altă treabă,
un om de rasă necunoscută încă
şi încuiat în sine ca-ntr-o eternă stâncă,
umplut cu fiere, frică şi frustrare.
Toate-s utile în schema asta mare
cu roboţei făcuţi dintr-un ţesut vâscos
uşor de modelat şi fără niciun os,
ce nu se răzvrătesc, cu zid înconjuraţi,
şi nici nu-şi plâng de milă... Atât sunt de ciudaţi!
Un lup adevărat de i-ar vâna, n-ar şti
din cale să îi fugă nici cât nişte copii.
Dar lupul ar fi pus şi el la încercare,
că n-ar vedea cu lupa de-s vii şi de mâncare.

Timpului meu cel liber din cuget am să-i fac
o ventilaţie-asistată chiar sus, pe catafalc,
şi am să fur secunda ca pe-un fursec gustos,
s-o stăpânesc, s-o-nalţ, s-o umplu de frumos,
iar ea să-nceapă gând, şi-apoi cuvânt şi viaţă
să curgă prin peniţă şi prin surâs pe faţă...
Şi s-or roti tăceri în sentimente pline,
şi s-or desţepeni tăgade în destine,
şi nu s-or limita lianele de gând
până nu vor atinge tărâmul renăscând
din basme născocite ca aripi pentru vis -
rotiţa împlinirii când nu e interzis.
(2015)

La Eddie în tabel, cu aceleaşi cuvinte
nesfârtecate şi scrise mai cuminte
s-au înşirat toţi duzinarii înc-o dată
Citiţi ce-au scris! Cuvântul le e daltă.