Imposibilă mlădiere

"Şi fiecare cusătură e-o nervură de oţel."
Vrei să despici încă o rană, dar te loveşti de el.
Oţelul scoate o scânteie sub lama ce nu-l frânge.
N-o las să izbucneasc-afară cu toate că îmi plânge

o amintire pe sub pleoape, un timp din altă viaţă
când trandafiri înrouraţi vesteau o dimineaţă
şi când din rouă răsăreau cuvinte-adevărate.
Ce-oi fi greşit de ţi se par acum minciună toate?

Te-aş întreba, dar nu mă lasă nervura de oţel
să mă mlădii pe cât aş vrea... Nu, nu mai sunt la fel,
dar sunt aşa de mai demult; şi alţii au tăiat
în carne vie cu cuvinte rostite cu păcat.

Când scuturi trandafiri ce-aveau încă de înflorit,
ştiu că, de fapt, prin anotimpuri, cumva, te-ai rătăcit.
Şi ţi-aş întinde, totuşi, mâna, dar simt că ai, la fel,
şi tu prin suflet petrecute nervuri de dur oţel.

Cum două săbii ar putea să spintece-n tăcere
când nici nu au ieşit din teci? N-a fost numai părere?
Nu-nchid în urmă uşi, nu le încui cu lacăt
şi nu cred că-ntre oameni un drum îşi are capăt.
(2014)