şi s-au albit sub falduri de dantelă,
dar nu mi-au îngheţat şi inima, rebelă,
cea care niciodată nu se învaţă minte.
Încă îmi cere şi încă jinduieşte.
La ce? Nici ea nu ştie ce... La ce nu poate-avea.
Un dor o tot frământă. De-i dau, încă mai vrea
ceva ce nu există, dar care-o împlineşte.
De-ar ninge cu dorinţe, ea le-ar primi pe toate.
Troiene mi s-ar strânge ca munţii împrejur.
De ar ploua cu doruri, oceanul nu-i destul
să le cuprindă-n ţărmuri continuu destrămate.
Mi s-au lipit cuvintele-n fereastră.
Se zbuciumă-napoia sticlei mute.
Un trecător se-opreşte să le-asculte
şi ia cu el ninsoarea spre zarea cea albastră.
(2014)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu