Fiinţă scursă în cuvânt

La urmă - atunci când tot ce sunt
e-un pumn de praf purtat de vânt -
voi răsări iar pe pământ,
fiinţă scursă în cuvânt.

Tu mă vei răsfoi agale,
din file vor cădea petale,
din ele dorurile tale
îşi vor croi spre mine cale.

Mă vei găsi copilă bună
şi tânără iubind, nebună,
visând la stele şi la lună,
rugându-le să nu apună.

Mă vei găsi femeie plină
în care-şi creşte rădăcină
dragostea blândă ce alină
copii plăpânzi şi fără vină,

ca-n ocrotirea-i să-i cuprindă,
atentă şi mereu la pândă,
dureri de ei să nu se prindă,
drum către zare să le-ntindă.

Mă vei găsi şi mai târziu
cum încă n-am ajuns să fiu,
bătrână ninsă cu gând viu
şi, sper, iertată de pustiu.

Voi fi acolo deodată
copil, femeie, umbră, fată,
iar amintirea destrămată
se va lega din vorbe, toată.

Ai să mă răsfoieşti de dor,
cuvintele ţi-or fi ogor
în care semăn - eu şi-un zbor -
un semn de gând spre viitor.
(2013)