Şoaptă

Furtuna, în amurg, cu un genunchi pe-o margine de zare,
a stins incendiul de pe cer şi visul din culoare.
În vânt, un nor umflat, cu burta crescându-i înainte,
cu umbra peste flori din iarbă ori cele din cuvinte,
se pregătea să ude leoarcă ce-avea Atlas pe umeri.
În urma lui erau alţi pui, prea mulţi ca să îi numeri.
După ce s-au rostogolit, s-au despicat în două
şi-n mijloc cerul înnoit a strălucit de rouă.
Stelele umede clipeau către pământul blând
din care pâinea răsărea ca şoapta dintr-un gând.
(2013)

M-am întrebat pe la vreo miercuri
dacă mai ştiu, dacă mai pot
cuvintele duzinei din nou să le înnod
şi-n înţelesuri să le aflu rod.
Am încercat şi le-am văzut dansând
sfios întâi, pe urmă fremătând
de nerăbdare să plece la bal în clubul psi
şi să danseze cu cei pe care îi vor întâlni.