Parcă

Desfăşura un fir, dusă pe gânduri,
şi fiecărui gând parcă-i făcuse nod,
cum îi trecuseră prin mâini atâtea rânduri
de oameni: împăraţi, şi nobili, şi norod.

De-aceea degetele-i cioturoase,
de la o vreme, o dureau mereu.
Încheieturi, pielea crăpată şi bătrâne oase
îi aminteau ce datorie îi revine unui zeu.

Erau legate toate trei pe veşnicie
la plictiseala fabricii de gheme,
şi nu primeau pentru nimic simbrie,
prea rar recunoştinţă şi mult mai des blesteme.

Uneia îi venea uşor să-nvărtă roata
şi celeilalte şi mai lesne să reteze,
dar torsul firului e cheia şi lăcata
destinului trimis în lume să cuteze.

Ea înnoda pe fire adevăr, esenţă
a spiritului liber şi pentru om măsură.
Cădea pe ea şi lipsa de clemenţă,
nepărtinire în fiecare lucrătură.

Nu împlinise aşteptările mulţimii,
nici ale prinţilor orgolioase rugi.
Firul se depăna egal pentru toţi anonimii,
ei alegeau apoi să fie regi sau slugi.

Se întreba de ce credeau cu toţii
că grija ei e alta decât de-a toarce fire
la fel de groase şi de ce-i puneau ei, sorţii,
în cârcă orice nenoroc, orice neîmplinire.

***

Parcă... de ne hrănim de aşteptat să cadă
din plop o pară în gura larg deschisă,
dacă deschidem ochii ca să vadă
şi dincolo de nas, spre zarea necuprinsă,

Parcă... dacă ne-am săturat de stat,
ne-am dus departe sau ne-am dus de nas.
Nu ne petreci tu unde am umblat,
chiar dacă ne petreci pe unde am rămas.
(2013)

Parcă, a fost destin că noi ne-am întâlnit
sau ne-om fi căutat?... De-aceea ne-am găsit
şi, câte unul, ne-am alăturat în clubul psi. Cuminte,
acolo fiecare toarce, parcă de cuvinte.