sâmbătă, 2 februarie 2013

Mărul

Se scutură petalele şi se aştern în plete.
Mărul din altă toamnă, prea copt, a putrezit.
Tăcerea lui în iarbă nu-i cuib pentru regrete,
tăcerea lui în iarbă e semn de răsărit.

L-am prins cu o mişcare simplă în căuş de palmă.
L-am smuls, l-am mirosit şi am muşcat din el,
o muşcătură de dezvăluire cu o aromă calmă.
În juru-mi, neschimbat, vântul foşnea la fel.

Când ţi l-am dat, pe-o parte neted, ispititor, lucind,
pe cealaltă c-o lipsă - sărut furat în pripă -
nehotărât între a-l contempla şi a-l strivi cu jind,
până să-l faci bucăţi, ai ezitat o clipă.

Privindu-ţi palma plină de must şi trist numai puţin,
dar mult mai mult mirat, căci nu-ţi ştiai puterea,
jos, pe podea de iarbă, l-ai risipit deplin
în timp ce dezveleai pe alte ramuri, mierea.

Apoi am învăţat să-mi strâng cu grijă rodul,
ai învâţat să-l cauţi, să îl culegi, să-l furi.
Am învăţat să-mi leg mai strâns la gură nodul,
să-mi scutur şoaptele de toamnă prin frunze, în păduri.

Ai învăţat să le găseşti, aşa, amestecate
şi fără sens, ca vorbe de profet nebun.
Le-am înşirat, descântec ce spală de păcate,
şi le-ai purtat în salba vremii. Tu treci şi eu adun.

Din bucuria lăuntrică de-o clipă se naşte fericirea
dacă, trecut de copt, mărul rămâne dulce,
iar experienţa aromei de-altădată pecetluieşte firea
şi-atunci când merele se-aşază în iarbă să se culce.

Se scutură petalele şi se aştern în plete.
Mărul din altă toamnă, prea copt, a putrezit.
Tăcerea lui în iarbă nu-i cuib pentru regrete,
tăcerea lui în iarbă e semn de răsărit.
(2013)

dor, lili3d, mitzaa biciclista, Cita, almanahe, Dia na, La Fee, Scorpio, Abisurile, Dictatura justiţiei, psi, cammely, Max, psi2, anacondele, vavaly, Some Words  , roxana, Ştefan Ciobanu
Tot la cules lăuntric de mere, de bucurie simplă sau de fericire,
cu experienţa dezvăluirii în cuvânt a ce e neschimbat sau se preschimbă,
nu ca profeţi, ci numai cioplitori în pietrele bucăţii de rostire,
au căpătat puterea de-a le aşterne podea sub paşii celor ce se plimbă
ca cititori prin clubul psi.

24 de comentarii :

  1. măr să fie vorba-ţi dulce
    aş veni mereu cu sete
    neştiind unde mă duce
    drumul, dar nu am regrete
    pe sub porţi cu lună nouă
    trec tăcut recunoscând
    versul tău tivit cu rouă
    cântul tău de sub cuvânt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. să ne fie măr la amândouă şi să ne îmbiem una pe alta la cuvinte cu miez dulce şi sâmburi cu tâlc! sărumâna, draga mea!

      Ștergere
  2. Mai că m-am văzut primăvara, în curte, sub mărul meu pitic plin de flori. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos, si mie mi-a adus aminte de gradina plina cu meri infloriti de anul trecut....

    RăspundețiȘtergere
  4. Să nu te treci, draga mea, niciodată! Trecere, care nu-i totuna cu vindecarea. :)Tu treci prin noi iar şi iar, şi noi, cu ochii pe tine ca pe stele, te-adunăm dintre cuvinte şi ne peticim sufletul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă simt un pic nevrednică de tot binele din cuvintele tale. M-am înroşit citind, şi de plăcere, şi de emoţie. Mulţumesc! :)

      Ștergere
  5. Când vine primăvara, tăcerea lui din iarbă va fi nou răsărit.

    RăspundețiȘtergere
  6. Of, Evă ce ești ! Vrei să rămânem pe vecie pe Pământ ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rămânem, prin seminţe... Dar mi-ar plăcea şi varianta propusă de tine, cu o condiţie: să ne păstrăm puterea şi mintea întregi. :)

      Ștergere
    2. Ce replici formidabile! M-am simţit ca la teatru! Adică ACASĂ! :)

      Ștergere
    3. Asta e minunat la teatru, că nu se vorbeşte degeaba. Fiecare replică are o semnificaţie. Mă bucur că te simţi acasă aici, la mine. :)

      Ștergere
  7. Poezia asta curge, sau cel putin asa o simt eu, ca un izvor mangaiat de soare. E superba!

    RăspundețiȘtergere
  8. "tăcerea lui în iarbă e semn de răsărit".
    Si viata o ia de la capat! Foarte frumos...





    RăspundețiȘtergere
  9. Orice sfarsit face loc unui nou inceput, orice iubire trecuta isi are farmecul ei mut. imi place mult mult poezia ta.

    RăspundețiȘtergere